25.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Din Ianuarie, elevii au toate șansele să rămână acasă! Dacă guvernul va amâna creșterea salarială promisă profesorilor, aceștia vor intra, din nou, în grevă

Grevă în Educație, după Anul Nou. Profesorii vor noi creșteri de salarii și se tem că Guvernul nu se va ține de promisiunile făcute sub presiune, în vară, când sindicaliștii au șantajat întreaga țară cu amânarea examenelor.

Greva în Educație, la începutul anului viitor. Protestul va începe dacă guvernul PSD – PNL nu își va respecta promisiunile făcute în vară de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Cadrele didactice au amenințat, atunci, că vor amâna sau anula susținerea examenelor naționale, punând într-o situație extrem de delicată milioane de copii și părinți.

Pentru a dezamorsa situația, guvernanții le-au promis cadrelor didactice noi măriri de salarii și diverse alte privilegii, de la 1 ianuarie. Însă legea salarizării care trebuia finalizată până pe 15 iulie a fost amânată, de Ministerul Muncii, pentru 2025.

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, nu a reușit să o finalizeze în termenul asumat de Guvern. Iar succesoarea sa, Simona Bucura Oprescu nici măcar nu a mai mai pomenit de legea salarizării bugetarilor.

 

Greva în Educație după vacanța de iarnă

Profesorii ameninţă că nu vor mai intra la cursuri dacă Guvernul Ciolacu nu le va mări salariile, conform angajamentelor asumate în vară. Creșterea salarială urma să se aplice de la 1 ianuarie. Sindicaliștii din învățământ au participat la negocieri, la Ministerul Educației. Au fost discuţii tehnice rivind coeficienţii şi grila de salarizare pentru sistemul de învăţământ.

Proiectul de lege nu există, astfel că discuțiile au fost în „orb”. Ministerul Muncii a amânat actul normativ ce va stabili salariile lucrătorilor din sistemul bugetar până după alegeri. Interesul este, evident, de natură electorală. Un vot negativ la alegerile de anul viitor, din partea bugetarilor, ar echivala cu un dezastru pentru PSD și PNL.

Iar Marcel Ciolacu, la fel ca și Nicolae Ciucă știu acest lucru, drept care amână legea, pe care au promis că o vor finaliza până la 15 iulie anul acesta, încă un an. Până atunci, speră ca greva în Educație să nu afecteze rezultatele în alegeri.

Sindicatele cer ca guvernul să-și respecte angajamentele.

În vară, sub presiunea înghețării anului școlar, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au promis tot ce se putea profesorilor. Greva în Educație a provocat o adevărat criză socială, din cauza prelungirii sale. Greviștii au dat peste cap inclusiv calculele politicienilor care se pregăteau de rotativă.

Cadrele didactice cer ca PSD și PNL să-și respecte angajamentele și promisiunile pe care le-au făcut. Iar sindicatele trebuie să vină cu un rezultat pozitiv după controversele pe care le-au stârnit, în timpul protestelor. Aceștia au fost acuzați de profesorii că nu le reprezintă interesele și sunt dispuși la compromisuri în detrimentul lor.

Drept care, sindicaliștii au o misiune destul de complicată. Aceștia solicită, conform acordurilor, ca profesorii debutanţi să primească un salariu egal cu media brută pe economie, undeva la 6.800 de lei aşa cum a fost promisiunea din vară.

Greva în Educație s-ar putea extinde

Situația este dificilă și în cazul directorilor de școli care se plâng de salarii sub cele ale unui învăţător sau profesor. Conform observatornews.ro, directorii se plâng că au venituri cu 1.000 sau 1.500 de lei sub colegii de la catedră. Drept care cer, la rândul lor, o majorare consistentă.

Confruntați cu toate aceste probleme, sindicaliştii au în plan o nouă greva în Educație, chiar din primele zile ale anului, dacă Guvernul nu se ţine de cuvânt.

PNL și PSD amână legea salarizării pentru 2025

Legea salarizării a fost promisă, de guvern, în contextul protestelor din vară, la 15 iulie 2023. Odată cu criza a trecut, iar greva în Educație s-a încheiat, PSD și PNL au uitat de lege. Marius Budăi, ministrul care trebuia să elaboreze legea a demisionat cu o zi înainte de termenul asumat, 15 iulie. Oficial, retragerea a avut drept cauză scandalul Azilelor groazei.

Succesoarea sa, Simona Bucura Oprescu nici măcar nu a mai pomenit de legea salarizării, punând-o bine, la sertar. Greva în educație se încheiase, așa că nu mai avea rost ca legea să fie finalizată.

În prezent, Nicolae Ciucă, fostul premier, care a promis că va finaliza legea salarizării până în 15 iulie s-a răzgândit. La fel ca și Marcel Ciolacu, actualul premier. Cei doi spun că legea salarizării va fi gata și aplicată abia din 2025.

Sursa: https://evz.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :