10.1 C
Timișoara
marți 16 aprilie 2024

Dezorganizare şi estimări greşite: Aproape toate spitalele modulare cumpărate de autorităţi sunt goale

În sistemul de sănătate observi o dezorganizare care te afectează direct: În timp ce tu nu ai acces la tratament în multe spitale de stat pentru că acolo sunt trataţi exclusiv pacienţi cu Covid, spitalele modulare pe care statul a dat bani mulţi sunt goale.

La Iaşi, de exemplu, un spital modular trebuia construit încă de acum o lună. Pe banii fiecăruia dintre noi. Ce crezi? Încă nu e gata. Puţine din cele 100 de containere din care trebuie asamblat spitalul au ajuns în ţară.

Pe 26 mai, directorul EuroNest, o asociaţie care se ocupă cu proiecte europene prin care a fost cumpărat spitalul, spunea că mai durează o săptămână.

Autorităţile explică: s-a ajuns aici din cauza carantinei din Turcia. Au fost însă şi alte probleme. Preşedintele CJ Iaşi îţi spune că trei persoane ar fi plecat la furnizor, dându-se drept angajaţi ai autorităţilor ieşene, explicându-le turcilor că nu sunt bani pentru a finaliza plata şi că doar ei pot renegocia. Situaţia a fost deja semnalată DNA-ului.

Spitalul modular va avea o capacitate de 250 de locuri. Dacă va fi construit. Consiliile Judeţene din Neamţ şi Iaşi l-au cumpărat cu 13,2 milioane de euro. Hai în altă parte de ţară.

Afli că un spital modular de 500 de locuri se află în curtea Spitalului Victor Babeş din Capitală. Este ridicat de Primărie. Aici nu sunt internaţi pacienţi. Investiţia pentru cele peste 250 de containere este în jur de 2 milioane de euro.

Bate vântul şi în spitalul modular de pe Stadionul Portul din Constanţa, gata de la începutul lunii mai. A fost cumpărat din Olanda de Ministerul Apărării Naţionale prin compania Unifarm, cu 11. 5 milioane de lei. Cu o capacitate de peste 50 de locuri, şi o tabără de carantinare de peste 100 de locuri, unitatea va fi folosită atunci când spitalele unde sunt trataţi pacienţi cu Covid vor fi depăşite. Ştii că acum asta nu se întâmplă.

Şi spitalul modular din curtea Institutului Ana Aslan este gol. Corturile au fost inundate de ploi, iar acum sunt înlocuite cu containere. În schimb, în secţia de ATI din incinta Institutului sunt acum în jur de 20 de pacienţi internaţi, e ca singurul lor unde sunt pacienţi în stare gravă, altul decât spitalele.

La începutul lunii aprilie, medicul Camelia Roiu de la Spitalul de Arşi din Capitală spunea că pacienţii cu Covid ar fi trebuit trataţi separat, în aceste unităţi modulare, ci nu în spitalele clasice, avertizând că pacienţii cu afecţiuni grave nu vor mai putea avea acces la îngrijiri medicale. Aşa s-a şi întâmplat.

„Contractul este valabil până pe data de 30 iunie, noi sperăm între timp să fie transportat spitalul. Am făcut la instituţiile statului, am depus toate materialele necesare, avem înştiinţare, ne-a spus furnizorul că stă la dispoziţia organelor abilitate”, spune Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi.

„Sunt pacienţi cu diabet, cu cancere, cu traume, cu accidente vasculare, cu infarct, care vor muri pentru că nu o să mai avem unde să-i tratăm”, spunea la începutul lunii aprilie Dr. Camelia Roiu, medic de ATI la Spitalul de Arşi.

„Nu pot să estimez la momentul de faţă dacă vom ajunge să folosim aceste spaţii special amenajate. În principiu, vă spuneam, la momentul de faţă încă nu suntem la nivelul de depăşire a capacităţii sistemului, dar nu trebuie să ajungem acolo”, consideră Dr. Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie.
Sursa: Mediafax

Alte subiecte :

Mihai Neamțu și ghiulul său de AUR

Unii înmărmuriți, câțiva mirați și mulți alții complet detașați au luat act de adeziunea dlui Mihail Neamțu la formațiunea politică extremistă condusă de dl...

Siguranța alimentelor și igiena produselor, întru-un seminar de informare organizat de CCIAT | FOTO-VIDEO

Pentru a avea un mediu de afaceri bine informat, la curent cu tot ce e bine de știut în domeniul legislației, Camera de...

Citește și :