Declarația pe propria răspundere. Cine trebuie să o prezinte și ce trebuie să scrie în ea

175

România intră în carantină parțială, de luni, 9 noiembrie, când intră în vigoare noile restricții. Circulația pe timp de noapte, între 23.00 și 5.00 va fi interzisă, cu câteva excepții. Astfel, românii vor avea nevoie de declarație pe proprie răspundere atunci când vor circula după ora 23.00.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Art. 4 – (1) În toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 – 05.00 pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Art. 5 (1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

HOTĂRÂREA CNSU 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.