A trecut Sărbătoarea Naşterii Domnului, lumea deja se pregăteşte de Revelion, care mai de care gândindu-se pe unde să-şi petreacă noaptea dintre ani.
Mai sunt doar câteva zile până când 2017 pleacă iar în case ne intră un AN NOU, care sperăm că va aduce cu sine mai mult elan şi putere decât cel care ne va părăsi.
Centrul Timişoarei se îmbracă în sărbătoare de la o zi la alta. Dacă până acum am avut amenajată doar Piaţa Victoriei, acum sunt două pieţe în straie festive, şi Piaţa Libertăţii.
Pe scena amenajată vor urca în noaptea trecerii dintre ani trupe precum Lou Bega, dar şi trupe româneşti precum Cargo, și artiștii Feli si Alexandra Mitroi.
Astfel că, majoritatea timişorenilor vor ieşi “pe corso” în noaptea de Revelion, de unde nu va lipsi muzica bună în repertoriul românesc şi internaţional, iar la ora 0 artificiile vor fi punctul culminant pentru timișoreni.
Dacă şi-au făcut Crăciunul în familie, unii venind chiar de peste hotare, de ce să nu se întâmple altfel de Revelion.
”Vom merge pe la discoteci, pe aici prin oraş, am venit din Spania, din Palma de Malorca, pentru a-mi face sărbătorile cu familia, cu prietenii. (…..) , acasă în familie, cu fraţi, cumnaţi, ne distrăm, mâncăm, bem , în familie, vreo 5-6, zece persone la masă, cu salam, cârnaţi, tobă, un pic ţuică de casă şi mai merge şi un vin“, a spus un timișorean venit acasă în concediu.
Pentru cei care vor fi în stradă în noaptea de Revelion există alternativa tarabelor încărcate cu tot felul de preparate şi produse, iar când foamea dă târcoale, chiar şi o Plescaviţa sârbească şi un pahar de vin fiert pot înlocui cu succes mâncarea din restaurante.
“Sărbătorim în centru, vindem plescaviţa sârbească, şi cea tradiţională, ciolan afumat, ceafă, mititei sârbeşti (fără usturoi, şi mai multă vită), vin fiert să ne încălzim, lipii de casă din aluat nedospit, făcute pe grătar, nu pe plită, lipii simple, cu crema de brânză, varză dulce, şuncă şi caşcaval”, a precizat un comerciant din piața unde se vinde mâncare cam pentru orice buzunar, cât să nu mori de foame de Revelion după ce ai închinat paharul de şampanie, care mai apoi trebuie spart să-ţi meargă bine tot anul!
Se pare că cei care au pornit de Crăciun cu ”colinda”, nu au terminat, fiindcă vor să colinde şi de Revelion: ”De Revelion o să colind pe toată lumea, urându-le La Mulţi Ani, iar la anul să ne vedem în aceeaşi componenţă. Organizez şi un Revelion la restaurant, cu vreo 200 de persoane, dar vom rămâne vreo sută, fiindcă restul se duc să colinde”, a spus un alt timișorean.
Pentru unii însă sărbătorile nu mai sunt ceea ce au fost şi preferă să îşi facă Revelionul în pijamale, în sânul familie, amintindu-și de revelioanele de altă dată.
Autor: Mihaela Păunescu