6.2 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

De luni, încep înscrierile pentru cei care comercializează produse specifice zilei de 1 martie 

Ca în fiecare an, în apropierea zilei de 1 martie, toţi cei interesaţi de activităţi comerciale ocazionale (mărţişoare, felicitări, miniaturi reprezentative) trebuie să transmită o solicitare la Primăria Municipiului Timișoara, în vederea obţinerii avizului de comercializare.  Înregistrarea cererilor se va face în perioada 19.02.2024-21.02.2024, în sistem online.
Pentru înscriere, solicitanții trebuie să își creeze un cont cu numărul de telefon, pe cont.primariatm.ro , completând corect toate datele personale. Pentru cei interesați, care au nevoie de îndrumări în vederea înregistrării, la camera 12 se oferă servicii de consiliere.  
Actele necesare obținerii avizului sunt următoarele: 
 cerere tip disponibilă pe link-ul https://servicii.primariatm.ro/aviz-1-martie
 copie buletin de identitate, carte de identitate sau copie act firmă (copie Certificat Unic de Înregistrare). 
Menționăm că pentru locaţiile din Piaţa Victoriei şi Piaţa Libertăţii, solicitanţii au obligaţia să prezinte documentul doveditor privind statutul de artist, memoriul privind modalitatea de producere a mărţişoarelor și celorlalte obiecte comercializate, o simulare fotografică a exponatelor prezentate spre vânzare pe panouri tip şevalet.
Comercializarea produselor se va face în perioada  26.02.2024 – 03.03.2024, în următoarele locuri: 

 Piaţa Victoriei (amplasamente dedicate exclusiv artiştilor
 Piaţa Libertăţii (amplasamente dedicate exclusiv artiştilor)
 Ceas Floral – B-dul Proclamaţia de la Timişoara platou
 Str. Mărăşeşti (de la str. Brediceanu spre Str. Gheorghe Dima) 
 Parcul Copiilor (B-dul Revoluţiei 1989) – platou 
 Piaţa A.Mocioni – platou Profi 
 B-dul Regele Carol I (de la str. Gen.I.Dragalina până la I.Vacarescu, partea dreaptă) 
 Piaţa Nicolae Bălcescu ( platou Profi – Cofetăria Verona) 
 B-dul. Dâmboviţa – platou (vis-à-vis de restaurant Nora) 
 Calea Sagului colţ cu Str. Ana Ipătescu 
 Piaţa Doina – platou 
 Platou Şcoala Generală Nr. 30 
 Calea Buziaşului – platou Profi 
 Str. Arieş colț cu B-dul Rebreanu – platou bănci 
 Str. Daliei (între str. Al. Vaida Voievod şi L. Catargiu) 
 Str. S. Bărnuţiu – Calea Dorobanţilor (zona Modern) 
 Piaţa Traian – platou 
 Str. Sf. Ap.Petru şi Pavel -vis-a-vis de piaţă 
 Calea Aradului 46 colţ cu Str. Liniştei 
 Calea Torontalului – platou 
 Str. Circumvalaţiunii colţ cu Gh. Lazăr (platou Lensa) 
 Zona Dacia – parc 
 Str. Gheorghe Lazăr colţ cu B-dul Cetăţii – platou Profi 
 Calea Martirilor nr. 60 (platou Kaola) 

Achitarea taxei de autorizare pentru spațiul de 2mp, în valoare de 83 lei și taxa de ocupare a domeniului public – 3 lei mp/zi pentru Piaţa Victoriei, Piaţa Libertăţii, Ceas Floral, Str. Mărăşeşti, Parcul Copiilor, respectiv 2 lei/mp/zi pentru restul orașului, se va face anticipat pe toată perioada de autorizare aprobată, la momentul înregistrării cererii on-line, fără posibilitatea restituirii acestor taxe. respectând pașii solicitați de operatorul de plăţi, cu condiția prezentării unui card valabil. Plata locului rezervat va putea fi efectuată timp de 4 ore din momentul rezervării, după expirarea termenului rezervarea fiind anulată automat. 
Reamintim că operatorii economici au obligaţia de a deţine la locul de vânzare, avizul pentru desfăşurarea comerţului stradal, eliberat de Serviciul Autorizare Activități Comerciale și Publicitate, dovada achitării taxei de ocupare a domeniului public, documentul de identitate al vânzătorului care să coincidă cu identitatea persoanei menţionate în aviz. 
Încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare atrage sancţiunea contravenţională şi retragerea avizului. Salubrizarea permanentă a amplasamentului ocupat este obligatorie,

încălcarea acestei prevederi ducând la retragerea avizului. Cedarea dreptului de folosinţă a amplasamentului de către deţinătorul avizului altei persoane duce la retragerea avizului şi sancţionarea contravenţională a faptei. 
Operatorii economici au obligaţia de a nu comercializa alte produse decât cele menţionate în aviz și de a respecta toate măsurile fiscale prevăzute de legislaţia în vigoare.

Alte subiecte :

Concedierile pe piața IT din Banat nu se întrevăd, deocamdată! Rectorul Universității Politehnica Timișoara vine cu explicația

Zeci de mii de specialiști în domeniul IT din Statele Unite ale Americii și-au pierdut locurile de muncă, într-un an și jumătate. Criza industriei IT...

Zboruri accesibile pentru evadări rapide

Dacă te afli în căutarea unei modalități rapide și accesibile de evadare, alegerea perfectă poate fi reprezentată de zbor. Îți poți satisface astfel dorința...

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :