17.2 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

De ce au ajuns spitalele mari din Timișoara cu conturile blocate și în risc de criză financiară acută

Managerul Spitalului Județean din Timișoara, Dorel Săndesc, atrage atenția că marile spitale se confruntă în continuare cu o acută criză financiară.

Problemele sunt semnalate încă de anul trecut, iar autoritățile responsabile au promis că iau măsuri. Situația însă nu s-a schimbat, spune medicul Dorel Săndesc.

„Din păcate, nu constatăm nicio măsură care să amelioreze, dimpotrivă, asta va duce la situații dramatice. Au fost și la noi în oraș spitale care au conturi blocate pentru că n-au reușit să plătească datoriile la timp. Noi am reușit cu greu să evităm aceste situații. Într-adevăr, nu avem conturi blocate, nu avem arierate și nu am afectat veniturile angajaților, dar asta nu înseamnă că e bine. Avem deficit de finanțare care ne creează probleme în asigurarea condițiilor optime de îngrijire a pacienților”, spune Dorel Săndesc.

Managerul Spitalului Județean din Timișoara mai spune că marile unități medicale au nevoie de mai mulți bani pentru că tratează cele mai grave cazuri.

“Aici sunt tratate cele mai grave cazuri posibile și în timp obișnuit, pentru că necazuri foarte grave, mari sunt și în vremuri obișnuite, dar și în situații speciale. Știm bine, iată, în pandemie, în posibile conflicte armate care gândesc, nu granițe, în catastrofe naturale, în accidente colective, cum au fost atâtea. În aceste situații, spitalele mari trebuie să răspundă, ori ele nu au bani pentru activitatea curentă, cum să mai aibe o capacitate de răspuns, o rezervă de răspuns?”, mai spune medicul Dorel Săndesc.

Managerul Spitalului Județean Timișoara a explicat că odată cu cererea de rezolvare a problemelor a pus pe masa autorităților și soluția unei ordonanțe de modificare a modului de finanțare.

sursa: https://www.radiotimisoara.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :