15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Cutremur la Banloc! Fostul primar este acuzat de inspectorii Curţii de Conturi de afaceri ilegale care au prejudiciat bugetul comunei cu aproape 700.000 de euro

Epicentrul cutremurelor din zona Banatului, localitatea Banloc, a ajuns în pragul unui adevarat „seism” administrativ, ce poate izbucni în orice moment în perioada următoare, după ce Lucian Trifonescu, noul primar al comunei, va recepţiona auditul intern solicitat, în urmă cu două luni, la plecarea din Primărie a lui Cornel Toţa, unul dintre cei mai longevivi primari din judeţul Timiş. Inspectorii care se ocupă de verificarea contractelor semnate de vechiul edil, care a condus Primăria Banloc nu mai puţin de 20 de ani, au descoperit, uitat într-un fişet, un raport al Curţii de Conturi Timiş care conţine date despre tranzacţiile suspecte în care a fost implicat Cornel Toţa, în calitate de primar, dar şi unele rude şi oameni de afaceri din anturajul său.

Raportul de audit financiar la care facem referire este redactat pe nu mai puţin de 47 de pagini şi conţine, înşiruite, abateri şi ilegalităţi care au provocat prejudicii patrimoniului comunei evaluate la câteva milioane de lei. “Valoarea operaţiunilor care constituie abateri a fost estimată în sumă de 3.299.301,35 lei, ca urmare a raportării prin contul de execuţie a unor drepturi constatate din venituri proprii ale bugetului local, mai mari decât cele înregistrate în balanţa de verificare contabilă”, spun controlorii Curţii de Conturi, care identifică şi cauzele care au stat la baza acestor abateri. “Nerespectarea în totalitate a prevederilor legale privind conducerea contabilităţii creanţelor bugetare, închiderea conturilor contabile, precum şi neefectuarea lunară a punctajului între evidenţa tehnico-operativă şi evidenţa contabilă”…

Un italian cumpără de la primar nu mai puţin de cinci imobile

Echipa de control fiscal de la Curtea de Conturi a fost interesată, în primul rând, de modul în care au fost atribuite contractele de achiziţie publică şi, mai mult, de caracterul tranzacţiilor prin care primarul Cornel Toţa şi soţia sa, Maria Toţa, au achiziţionat mai multe clădiri şi terenuri din patrimoniul public al comunei. În primul rând, este vorba despre contractul autentificat sub nr. 1703/10 iulie 2008 de către notarul Ana-Ştefania Ciobanu, prin care se parafează achiziţionarea de către primarul Cornel Toţa a unui teren intravilan în suprafaţă de 10.299 mp, contra sumei modice de 18.695,25 lei.

În condiţiile în care terenul aparţinea Primăriei Banloc, iar primarul nu putea fi şi vânzător, şi cumpărător, domnia sa l-a împuternicit pe Ion Bizian să reprezinte interesele comunităţii în calitate de administrator public. În vederea taxării, bunul a fost evaluat conform expertizelor întocmite pentru Camera Notarilor Publici Timişoara la suma de 182.500 lei, adică de zece ori mai mult decât preţul achitat de primar.

Alte două tranzacţii au fost cele cu numerele 2.277 şi 2.278, autentificate în aceeaşi zi, 23 octombrie 2008, de notarul public Camelia Lăcătuş. Ambele contracte de vânzare-cumpărare consfinţesc trecerea în proprietatea cetăţeanului italian Pietro Baldelli a nu mai puţin de cinci imobile din Banloc. Astfel, prin contractul nr. 2.277, soţii Cornel şi Maria Toţa vând SC „Roman Green” SRL, reprezentată de Pietro Baldelli, imobilele situate în Banloc la numerele cadastrale 2.978/1/11 şi 2978/1/10/a/2, în suprafaţă de 1.557 mp, respectiv 7.350 mp. Preţul tranzacţiei a fost de numai 31.759 de lei, echivalentul a 8.844 de euro. În aceeaşi zi, alte trei imobile din Banloc sunt vândute italianului amator de chilipiruri imobiliare. De această dată, mai scump. Aşadar, aceleaşi două persoane, soţii Cornel şi Maria Toţa, vând imobilele cu numerele cadastrale 2.978/1/11, 2978/1/14/a/1 şi 2.978/1/10/b, cu suprafeţele de teren aferente de 10.299 mp (al doilea) şi 3.403 mp (al treilea), contra sumei de 196.867 de lei. La preţul zilei, echivalentul a 55.000 de euro.

Paradoxal, imobilul cu teren în suprafață de 10.299 mp este același cumpărat de primar, de la Primărie, în data de 10 iulie 2008, contra sumei de 18.695 de lei. Un mic artificiu imobiliar prin care primarul a băgat în buzunar peste 50.000 de euro. „Din verificarea contractelor de vânzare-cumpărare, echipa de audit a luat act că notarul public Ciobanu Ana Ştefania a evaluat terenurile vândute de Primăria Banloc către Toţa Cornel şi Toţa Maria la suma totală de 410.980,80 lei. Din compararea valorii totale luată în calcul de notarul public în vederea stabilirii taxelor notariale cu valoarea totală de vânzare-cumpărare a terenurilor stabilită prin rapoate de evaluare a rezultat o diferenţă în plus de 105.471 euro”, constată experţii Curţii de Conturi.

Contracte de achiziţii fără viza Controlului financiar

Şi la capitolul atribuirea contractelor de achiziţii publice au fost descoperite deficienţe majore. Mai exact, în perioada mandatelor sale au fost atribuite contracte de achiziţii publice în sumă de 3.882.008 lei „fără respectarea în totalitate a prevederilor legale în vigoare, cu implicaţii directe privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor în cauză”, se precizează în raport. Printre firmele care, de-a lungul anilor, au beneficiat de atribuirea unor contracte a căror valoare au depăşit suma limită de 10.000 de euro se numără S.C. Meridianul Deta SRL, cu care s-au semnat contracte de aproape 165.000 de euro, S.C. Chinco Impex SRL Voiteg, S.C. R&B Design Construct SRL Giroc şi S.C. Agis Construct SRL Timişoara, care au obţinut lucrări în valoare totală de 3.616.808 lei.

Ca un semn al discreţionarismului cu care s-a tăiat şi spânzurat din banii publici, după cum a constatat echipa de audit „toate contractele de achiziţii publice încheiate la nivelul Primăriei Banloc nu au fost vizate de Control financiar preventiv propriu”.

La finalul controlului, Camera de Conturi a Judeţului Timiş a decis punerea în executare de către primarul Cornel Toţa a nu mai puţin de 28 de măsuri, prin care să se recupereze prejudiciul la bugetul local şi să se facă ordine în documentele financiar-contabile. „Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii şi neurmăririi de către conducere a măsurilor transmise de Curtea de Conturi constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”, se mai menţionează în raportul de audit.

Denunţ la Parchet făcut de fostul partener de afaceri al primarului

Alte nereguli din activitatea lui Cornel Toţa, din perioada celor cinci mandate la Primăria Banloc, au fost consemnate de fost său partener de afaceri, Aurel Traiconi, într-un denunţ penal depus la Parchet. Conform denuntului depus la Parchet, una dintre operaţiunile imobiliare în care a fost implicat primarul Toţa se referă la concesionarea pe o perioada de 49 de ani a Bălţii Steia, din apropierea gării. Beneficiarul acelui adevărat cadou edilitar, în condiţiile în care redevenţa anuală a fost fixată la doar 15.557,28 lei, a fost „R&B Design Construct”, din comuna Giroc, firma care a vândut fiilor primarului, la un preţ avantajos, o vilă situată în Timişoara. “Acestei firme i s-a atribuit fără licitaţie lucrarea de reparaţii la clădirea în care funcţioneaza Biserica Catolică din satul Partoş. Tot acestei firme i s-au atribuit şi alte lucrări, pentru care era necesară verificarea modului în care s-a făcut atribuirea şi a valorii acestora decontată de Primăria Banloc”, a precizat reclamantul în denunţul depus la Parchet.

Primarul Toţa a mai fost acuzat că a cumpărat de la Primărie, prin vânzare directă, la preţul subevaluat de 0,5 euro pe metru pătrat, mai multe suprafeţe de teren intravilan. “La data de 01.07.2008, prin contractul nr. 1.623, cumpără 3.403 mp de teren intravilan. La data de 10.07.2008, prin contractul nr. 1.703, cumpără suprafaţa de 10.299 mp de teren. La data de 14.08.2008, cumpără de la Primărie suprafaţa de 1.557 mp de teren intravilan cuprins în CF 2.156 Banloc, suprafaţă de teren pe care o vânduse deja SC Roman Green SRL prin antecontractul autentificat sub nr. 1.384/15.07.2008 şi pentru care încasase o sumă de bani.

La data de 30.08.2008 cumpără suprafaţa de 7.350 mp de teren intravilan cuprins în CF 3364 Banloc, cu nr. cadastral 2.978/1/10/a/2, suprafaţa pe care o vânduse deja la data de 15.07.2008 aceleiaşi firme”, reclama Traiconi, acuzând faptul că prin achiziţionarea terenurilor la preţ subevaluat nu s-a respectat hotărarea de consiliu local care prevede un preţ minim de 3 euro pentru fiecare metru pătrat de teren vândut din patrimoniul comunei. Alte fapte imputate primarului Toţa se referă la amenajarea unei pescării la ferma fiului său din satul Partoş-Topolia, fără documentaţia necesară, decontarea lucrărilor din bani publici, montarea de geamuri termopan – în paralel cu o lucrare la un obiectiv public – la casa sa din Banloc, vila fiilor din Timişoara şi apartamentul profesoarei de sport Claudia Marginean, tot din Timişoara.

Cele mai multe acuzaţii au fost susţinute de copii după acte oficiale, obţinute din Primărie, însă acest amanunt nu a contat prea mult în economia anchetei penale. Cornel Toţa a fost declarat nevinovat de către procurorii timişeni. “Am fost partener de afaceri cu acest om, însă în urmă cu câţiva ani ne-am despărţit şi fiecare a luat-o pe drumul său. Tot ce spune acolo, în denunţ, sunt minciuni. Voi demonstra că sunt nevinovat”, s-a apărat Cornel Toţa la vremea respectivă, acuzându-şi fostul prieten şi confident de răzbunare, în contextul în care a refuzat să facă o interventie în favoarea sa la directorul Finantelor Timiş de atunci, Dumitru Popovici, pentru a nu fi executat silit într-un dosar cu o datorie la buget de peste un miliard de lei vechi.

Măsuri de identificare şi trimitere în faţa justiţiei a celor care au jefuit patrimoniul comunei

Starea deplorabilă în care a fost adusă infrastructura din Banloc, străzile şi clădirile importante din comună, lăsarea în paragină a Castelului Regal, până în momentul concesionării pe o perioadă de 49 de ani către Mitropolia Banatului, atitudinea de vătaf inexpugnabil a primarului Cornel Toţa, au contribuit la succesul noului edil şi i-au deschis calea către Primărie.

“Nu l-a interesat primăria, ci doar postul de primar! Nu știu dacă e de condamnat sau de apreciat faptul că un om de genul Toța a reușit să învârtă pe degete o comună întreagă. Dacă cumva reușim să-l schimbăm, trebuie cumva să ne asigurăm că următorul primar să nu mai poată face absolut ce vrea în primărie. Asta numai având un consiliu adevărat, cu oameni de caracter, cu puțină demnitate, greu de cumpărat, puțin curaj și, nu în ultimul rând, să nu fie marionetele nimănui”, spunea un localnic înainte de alegerile locale din iunie 2016.

Conform unui portret robot facut la vremea respectiva de oamenii din comuna, următorul primar trebuie să aibă o serie de calităţi ca să merite voturile electoratului. “Cel ce ar putea urma la primărie trebuie sa aibă următoarele calități: 1. Să fie bănățean sau banlocean 100%. 2. Să fie inteligent, nu neapărat școlit. 3 Să fie bun politician, dar nu fals. 4. Sa aibe caracter. 5. Să fie familist. 6. Să știe să se înconjoare de profesioniști chiar cu riscul ca la următoarele alegeri va pierde în favoarea unui subaltern care s-a dovedit a fi mai bun decât el. 7. Sa fie corect, cinstit în limitele acceptate de consiliu. 8. Să își facă un consiliu cu oameni competenți. 9. Să promoveze funcționari publici buni, care să fie adevărați promotori. 10. Să facă mai mult pentru comunitate decât pentru el personal”.

Nu ştim dacă Lucian Trifonescu, noul primar al Banlocului, întruneşte toate aceste calităţi, însă faptul că a reuşit să „debarce” unul dintre cei mai vechi primari din Timiş, care a beneficiat de tot arsenalul electoral al PSD, spune multe despre susţinerea de care se bucură în rândul comunităţii din cea mai regală comună din Timiş. Urmează să şi dovedească faptul că nu a fost investit degeaba cu încrederea bănlocenilor, iar una dintre demonstraţiile de forţă administrativă poate fi identificarea şi sesizarea autorităţilor pentru tragerea la răspundere penală a tuturor celor care au jefuit patrimoniul comunei…

 

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Avansează amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Zeci de locuri de parcare, spații verzi și alei prind deja contur în locul terenului dezafectat de pe strada Martir Ioan...

Citește și :