Cutremur de 5,8 grade în România! Mai mulți oameni au cerut ajutor la 112!

190

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,8 grade, s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în România, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Potrivit agenției de știri Mediafax, cutremurul a avut loc în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, la ora 03.38, la o adâncime de 151 de kilometri, în apropierea oraşelor: Nehoiu (17 km), Covasna (33 km), Întorsura Buzăului (37 km), Târgu Secuiesc (48 km) şi Vălenii de Munte (53 km).

Cutremurul a fost resimţit puternic în Capitală, populația fiind luată prin surprindere.

Cu toate că nu au fost înregistrate pagube materiale, au fost mai multe persoane care au sunat la 112 cu atacuri de panică sau lipotimii.

„În prima jumătate de oră, în jur de 15 solicitări pentru lipotimii sau atac de panică. Cazurile sunt în desfăşurare, au plecat echipe de intervenţie imediat când s-au primit solicitările. Din fericire, la acel moment, nu erau cazuri în aşteptare astfel că solicitările acestea au primit imediat o resursă”, a declarat pentru MEDIAFAX Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Adevărul.ro notează că pagina de Facebook a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a fost luat cu asalt de către utilizatorii nemulţumiţi de faptul că RO-ALERT nu a transmis o avertizare legată de cutremurul de 5,8 pe Richter, care a avut loc duminică dimineaţa în zona Vrancea.

Sistemul nu a fost creat pentru alertarea populaţiei în caz de cutremur. Utilizatorii Facebook şi-au exprimat nemulţumirea privind sistemul de avertizare RO-ALERT, majoritatea dintre ei având impresia că acesta trebuie să funcţioneze şi în caz de cutremur.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti -Ilfov a transmis, duminică dimineaţă, că în urma cutremurului cu magnitudine de 5,8 pe scara Richter produs în zona seismică Vrancea, nu au fost înregistrate până acum pagube.

Conform procedurii, autospecialele de pompieri din fiecare subunitate ISU B-IF efectueaza recunoaştere în teren.

Mediafax mai notează că, până la acest seism, cel mai puternic cutremur din acest an avusese loc în 25 aprilie, cu o magnitudine de 4,6 pe scara Richter, tot în zona seismică Vrancea, în judeţul Buzău, la adâncimea de 145 de kilometri.

sursa – ebihoreanul.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.