Curs gratuit de COMPETENȚE DIGITALE (nivel de bază)

68

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de competențe digitale
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar al Proiectului „Digitalizăm Vestul”, cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 anunță lansarea unei noi serii a cursului gratuit de COMPETENȚE DIGITALE (nivel de bază) care se va desfășura în perioada septembrie-octombrie 2023.
Cursul vizează dobândirea, într-o manieră concentrată și eficientă, de competențe digitale specifice din sfera sistemelor de operare și a suitelor de aplicații Office, de gestionare a documenrelor electronice și utilizare a Internetului, atât de necesare la locul de muncă, respectiv:
 Utilizarea unui sistem de operare
 Competențe de bază despre hardware
 Prelucrarea și gestionarea de documente electronice, schimb de informații electronice
 Competențe de bază pentru utilizarea internetului
 Utilizarea rețelelor sociale personale sau profesionale
 Utilizarea serviciilor digitale gratuite oferite de diverse companii
 Securitatea cibernetică, introducere în securitatea sistemelor informatice.
Cursul are o durată de 120 ore: 40 ore teorie desfășurate fizic la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22) și 80 ore practică desfășurate on-line.
IMPORTANT! Orele de curs se vor desfășura de luni până vineri, după ora 16.00.
La curs pot participa:
 Societăți comerciale / angajatori care activează în domeniile cu potențial economic competitiv conform SNC și SNCDI, din județele Timiș, Arad și Hunedoara;
 Angajații acestora care îndeplinesc condițiile de eligibilitate.
Cursul este organizat în cadrul Proiectului „DIGITALIZĂM VESTUL” de sprijinire a angajaților și angajatorilor din Regiunea Vest în domeniul alfabetizării digitale și a TIC, prin: Furnizarea de programe de formare a competențelor digitale și de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale; Determinarea necesarului de formare profesională în domeniul TIC; Organizarea de programe de învățare la locul de muncă.
Detalii privind înscrierea pot fi obținute la tel. 0372185285 și/sau e-mail: lbarbu@cciat.ro și/sau ccoroian@cciat.ro.
Informații detaliate despre proiect sunt disponibile pe site-ul CCIAT, secțiunea destinată proiectului:
https://cciat.ro/cciat_DIGITALIZAM_VESTUL__Cod_SMIS_143187 și pe pagina de FACEBOOK.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.