Cum va începe școala în septembrie

27

Ministrul Educației a anunțat marți că școala va începe cu prezență fizică pe 13 septembrie, pentru toți elevii, fără scenarii de funcționare așa cum au existat anul trecut.

„Atât cât am în limitele de competență, școala va începe cu prezență fizică pe data de 13 septembrie. Bazându-mă pe informațiile pe care le am în limitele de competență, pe condițiile de școli, pe faptul că în școli au fost respectate regulile sanitare mai riguros= decât în orice alte locuri – cu excepția unităților sanitare, pe nivelul ridicat de vaccinare al personalului din învățământ cadrelor didactice, mă pronunț cât se poate de clar în favoarea deschiderii școlii fără scenarii, pentru toți elevii. Am dreptul să îmi exprim acest optimism”, a spus Cîmpeanu, adăugând faptul că în paralel trebuie ținut cont și de evoluția epidemiologică.
Cîmpeanu a amintit de inițiativa de a deschide centre de vaccinare la cabinetele școlare. „Trebuie văzut în ce măsură configurația școlii permite organizarea unor astfel de centre. Am discutat cu Ministerul Sănătății și cu coordonatorul campaniei de vaccinare pentru a realiza în zilele următoare acțiuni de prezentare a importanței procesului de vaccinare”, a spus acesta, adăugând că pentru vaccinarea elevilor minori este nevoie în continuare de acceptul părinților.

În ceea ce privește vaccinarea, el a afirmat că nu este „adeptul obligativității”. „Deși susțin în modul cel mai profund și hotărât importanța vaccinării și avantajele vaccinării ca unic gest care ne poate ajuta să punem capăt acestei pandemii, nu sunt adeptul obligativității.

„Susțin importanța testării în școli, cel puțin în cazurile în care apar simptome. În aceste situații, testarea este o datorie a statului prin DSP și nu a angajatului din sistemul de învățământ sau din alt sistem, care prezintă simptome” a mai spus Cîmpeanu.

Consiliul Național al Elevilor a solicitat marți autorităților din România să anunțe, până la finalul lunii august, cum va începe noul an școlar pe 13 septembrie.
Centre de vaccinare în cabinete medicale școlare
 
Ministrul Educației a declarat vineri pentru HotNews.ro o parte dintre cabinetele medicale școlare ar putea fi transformate în centre de vaccinare anti-Covid, la începutul lunii septembrie, chiar înainte de începerea anului școlar 2021-2022. Cîmpeanu a precizat pentru HotNews.ro că și universitățile iau în calcul organizarea unor centre de vaccinare în campusuri.

„Pentru a susține campania de vaccinare, universitățile iau in calcul organizarea unor centre de vaccinare în campusurile universitare. În vederea consolidării siguranței sanitare în școli, dincolo de respectarea tuturor regulilor deja cunoscute și de acțiuni de promovare a importanței și necesității vaccinarii, avem în vedere în discuțiile cu Ministerul Sănătății și CNCAV transformarea unor cabinete medicale din scoli in centre de vaccinare destinate elevilor care doresc sa se vaccineze, precum și personalului din invatamant. Pentru ca acest lucru sa se întâmple începând cu prima parte a lunii septembrie, este necesară identificarea unor soluții cu privire la organizarea fluxurilor in interiorul școlilor, data fiind necesitatea prezentei unuia dintre parinti pentru fiecare minor vaccinat”, a afirmat Cîmpeanu, pentru HotNews.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ