4.1 C
Timișoara
vineri 6 martie 2026

Cum facem față unui cutremur? Caravana SMURD ajunge la Timișoara

Caravana “Fii pregătit!” va ajunge la Timisoara în zilele de 5 și 6 noiembrie și va fi amplasată,  între orele 10.00 – 16.00, în Piaţa Libertăţii.

Timp de două zile, personalul ISU Timiş va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim-ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România — cutremure, inundații, incendii — și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.

Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim-ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților.

Aceasta este cea de-a XXI-a oprire a Caravanei SMURD “Fii pregătit!” într-un oraș din România. În perioada următoare traseul centrului mobil de instruire va trece prin Tg. Jiu (12–13 noiembrie), Craiova (19–20 noiembrie), Râmnicu-Vâlcea  (26–27 noiembrie), București  (29 nov-1 decembrie), Pitești (3–4 decembrie), Ploiești (10–11 decembrie), Giurgiu (17 decembrie) și Alexandria (18 decembrie).

Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana SMURD “Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD – http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alianța Timișoara Universitară dă startul ediției a IV-a a târgului educațional „Timișoara – ATU pentru educația ta”

Alianța Timișoara Universitară (ATU), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, organizează ediția a IV-a a târgului educațional „Timișoara – ATU pentru educația ta”,...

POLI în mijlocul orașului | Fotbal & Rock în Bastion

Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, organizează duminică, 8 martie, în Bastionul Maria Theresia, evenimentul „POLI în mijlocul orașului | Fotbal...

Citește și :