Silviu Gușat are experiență în tango argentinian de 11 ani. Este la bază artist, cu experiență în design grafic, fiind o fire creativă și vizuală, lucru care l-a îndreptat către video, domeniul actual de activitate. Și-a dus pasiunea pentru tango la un nivel avansat și în domeniul psihologic, creând module de dans-terapie și art-terapie în colaborare cu A.C.C.P.I.. Bianca Laudacescu are în spate o experiență de 7 ani de dans sportiv de performanță. Este o fire analitică, absolventă de studii economice, profesând în domeniul auditului. Pasiunea pentru tango a aparut în urmă cu mai bine de 4 ani, iar background-ul de dansator a ajutat-o să asimileze rapid. Cei doi predau împreună de aproape 3 ani în cadrul școlii „Tango Malena”.

1. Pentru început v-aș ruga să îmi spuneți câte puțin despre școala „Tango Malena”, care îi este povestea, cum a luat naștere și care a fost motivația din spate?

Silviu: Am înființat „Tango Malena” acum 6 ani, începând cu o practică privată, în care un număr de participanți se întâlneau în acel spațiu închiriat, unde noi invitam instructori, cu scopul de a ne duce dansul la un nivel mai bun. Timp de 12 luni am urmat acestă metodă, ca mai apoi să oficializăm conceptul de școală cu cursanți pe diferite nivele, renunțând la practica privată. Inițiativa a fost ghidată de anumite concepte – mai degrabă clișee – conform cărora evenimentele ar putea fi realizate cu proprii cursanți și aduse la un alt nivel, într-un „exchange“ de comunități naționale, dar și internaționale. Un instructor are nevoia de a preda pentru a progresa și a se adpta la mai multe tipuri de gândire. Atunci când predai, înveți să exprimi tango-ul la un alt nivel, mai avansat.

2. Ce reprezintă dansul tango, de ce se face remarcat printre celălalte tipuri de dans, de unde vine interesul pentru practicarea sa?

Bianca: Comparativ cu dansurile sportive, cu cele populare, tango este conceput pentru socializare, având în vedere că nu există elementul de competiție, cel puțin la amatori. Motivul pentru care există interes pentru tango este acela de a cunoște ceva nou, de a participa la evenimente naționale și internaționale. Este vorba despre un hobby social, care combină dansul, călătoria, comunicarea și intrarea în contact cu o nouă cultură.

Silviu: La bază, în Argentina, este un dans tradițional, cu elemente din candombe, canyengue , puțin cubano, o mixtură de dans popular, adus de țara nativă la un nivel mondial de faimă. Această șansă ar putea fi dată oricărui tip de dans. Spre exemplu în Argentina se investește foarte mult în educarea prin tango în școli, în centre culturale, alocându-se fonduri de stat pentru promovarea muzicii de tango și a dansului. De asemenea, prin ambasade se pun la dispoziție spațiii pentru cursuri, pentru serate, pentru evenimente naționale.

3. Cât de dificilă a fost adaptarea școlii la situația pandemică? A existat modalitatea de a rămâne în contact cu pasiunea, de a întreține interesul cursanților, când apropierea a devenit imposibilă?

Bianca: Când a sosit primul val, am încercat să răzbim, să continuăm cursurile, limitându-ne la un număr de cursanți conform restricțiilor, dansând cu mască, încercând să ne încadrăm în orele impuse. Interesant a fost atracția parcă mai intensificată a noilor participanți, probabil din dorința de a părăsi casa, de a vedea oameni, de a îi simți, de a râde cu cineva. Avem cursanți care, începând în acea perioadă, au găsit probabil un refugiu față de ce se petrecea în exterior.

Silviu: Vorbim despre un dans unde savoarea vine din experimentare, din schimbare, din cunoaștere și din socializare. Tango-ul, în sine, le cuprinde pe toate acestea ca mișcare. Avem și noi înclinația spre a realiza conținut online, dar aici nu este vorba de marketing, întrucât nu am făcut cursuri online. Tangoul nu este pentru a fi privit, cu toate că și astfel poate oferi o emoție. Un element pilon al tango-ului este socializarea și expunerea fizică la dans.

Toate aceste se realizează prin schimbare partenerilor la curs și prin cunoașterea lor, fiecare având altă personalitate și formă de manifestare socială, îmbinând partea fizică și emoțională.

4. Cum credeți că a supraviețuit dansul în această perioadă? Ați observat poate o reticență din partea cursanților în a se apropia, în a se destinde prin mișcare sau, din contră, o izbucnire de energii atât de mult întemnițate?

Silviu: Cuplurile cu siguranța nu s-au îndepărtat de tango, puteau dansa împreună și închiși în casa, pe când cei solo probabil că au avut întruniri pentru dans, distanțarea nedevenind o graniță. Psihologic vorbind, nu cred să se fi schimbat în ceva negativ mentalitatea dansatorilor, poate doar se iau mai multe măsuri igienice. Consider că dansul ar fi chiar în avantaj în această periodă, pentru că este o componentă socială care lipsește, iar oamenii încep să conștientizeze nevoia de a se exprima prin mișcare, prin dans.

5. Care este recepția pe plan local? Există interes pentru natura exotică, ori vorbim de ezitare?

Bianca: Câte ceva se cunoaște, dar poate nu destul. În general consider că oamenii sunt cam reticenți pe plan local, poate nu am fost crescuți în cultura dansului, nu s-a insistat pe o educație prin dans, de ce este important, ca formă de cunoaștere, de exprimare, de ce este ceva natural.

Dar, când se trece peste pragul mental cum că dansul e copilăresc sau că este doar pentru o categorie de oameni „talentați”, apare și interesul.

Sunt optimistă și cred că Timișoara, pe viitor, va avea o tot mai mare deschidere spre activități ieșite din comun, spre experiențe noi – cu tango, mai ales în contextul pandemic, unde ne-am găsit închiși în casă și, ca urmare a unui reset, am început să apreciăm activiățile care ne aduc mai aproape unul de celălalt, care ne dezvoltă personal.

Silviu: O categorie este a tinerilor care vin la dans și care au o luptă emoțională cu sine, acceptând dansul ca o formă de exprimare. Inhibarea dispare când se observă că nu este vorba de un mediu toxic și astfel se crează diferite forme de manifestare socială. Pe lângă această categorie există cea a celor care nu se consideră destul de „buni“ și care refuză de la început a încerca, din rușine. Și desigur este categoria celor ghidați de clișee, care au impresia că înțeleg realitatea prin imaginile propagate de media, de Familia Addams, de dansatorii cu trandafirul între dinți, sau de show-urile de tango coregrafiat, cu elemente extreme, realizate în cadrul emisiunilor TV.

6. În același timp, cum funcționează comunicarea pe plan internațional, există vizibilitate?

Bianca: Cu siguranță avem comunicare, întâlnirile globale fiind esențiale pentru tango. În primul rând se observă dezvoltarea dansului, fiind un dans ce progreseză mereu. Noi călătorim des în alte orașe, în alte țări la evenimente de tango; am organizat și noi un festival „Tango Malena Festival”, unde am avut participanți din întreaga Europa, chiar și din State. Elementul de motivație este că altundeva există mai mult și că nu trebuie să ne rezumăm la plan local, tangoul nerămânând la același nivel, fiind într-un permanent progres și schimb de experiențe.

6. Ați spus că dansul este o imporantă formă de cunoaștere…ce reprezintă tangoul pentru voi?

Bianca: Tangoul te pune într-o postură de relaționare, reprezentând un nou mod de a interacționa, de a cunoaște un partener, de a îl înțelege și de a completa dansul împreună, fiind un dans și de improvizație. Totodată contribuie, desigur, la fizic și este o modalitate inevitabilă de a depăși granițe mentale.

7. Îmbinați tangoul cu videografia, cum se poate observa din scurtmetrajele voastre mai degrabă subtile și metaforice de pe rețelele de socializare, din clipuri care par a fi piese de puzzle, urmând apoi a fi colectate într-un proiect mai mare. Cum este realizată această corelație și care este mesajul ei?

Silviu: Videoul reprezintă o modalitate eficientă de a comunica cu publicul, de a informa și de a răspunde la diverse întrebări. Încercăm să arătăm că dansatorii de tango sunt umani, pun întrebări, au curioziăți, au experiențe, pe care noi le conturăm în diverse concepte artistice rezumate în câteva proiecte video. Avem mai multe planuri și proiecte, întrunim o echipă și încercăm să ne dezvoltăm în Timișoara cu planurile și ideile noastre, astfel să le oferim interesaților locali o idee despre ce cine suntem, cum suntem ca și grup și ca și dansatori. Iar comunicarea prin film reprezintă un challenge pentru noi ca echipă, dar și calea noastră de acces spre doritori, spre viitori cursanți.