5.1 C
Timișoara
miercuri 18 martie 2026

Cum alungi durerile cu folia de aluminiu

Folia de aluminiu normală poate fi folosită și la alungarea durerilor, fie ele de cap, de spate sau de genunghi. Iată cum procedezi.

Crezi sau nu, folia te poate ajuta în anumite situații când te confrunți cu o durere.

Folia de aluminiu îți alungă durerile

Folia  poate fi folosită atunci când ai dureri de cap, de gât, de spate, la umeri, la genunghi sau la tălpi.

Are efect și în cazul artritei, sciaticii, etc. Se spune că s-au obținut rezultate excelente prin reducerea durerilor în cazul inciziilor chirurgicale.

Vei fi surprinsă de efectul acesteia, mai ales că nici nu te-ai fi gândit că poate avea o asemenea utilizare.

Data viitoare când te rănești pune o bucată de folie pe locul respectiv și vei vedea cum îți sunt ameliorate durerile.

Durerile încetează deoarece trec din organismul nostru în punctele active apoi sunt întoarse spre meridian, locul de unde pornesc.

Această metodă este folosită în medicina chineză și rusă, și descrisă în lucrările psihoterapeutului Wilhelm Reich, fost student al lui Freud.

O durere de  cap poate apărea ca urmare a multor afecțiuni, mai grave sau mai puțin grave.

Printre cauzele producerii durerilor de cap se numără: oboseala, privarea de somn, stresul, anumite medicamente, infecții virale, răceală, traumatisme craniene, ingestia rapidă a unor băuturi sau alimente foarte reci, probleme dentare sau sinuzite.

Cum procedezi

Taie o bucată de folie, pune-o pe locul afectat, apoi bandajează. Procedeul trebuie repetat 12 zile la rând.

Alte utilizări

Folia de aluminiu este prezentă mai în toate bucătăriile și este preponderent folosită la păstrarea produselor proaspete în frigider, la preparea unor mâncăruri la cuptor etc.

Ea are utilizări cu mult mai multe decât ne-am gândit noi, unele dintre ele fiind extrem de utile.

Sursa: libertateapentrufemei.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Animale, trenuri și construcții spectaculoase realizate din mii de cărămizi LEGO®, plus ateliere creative, în acest weekend, la Iulius Town

Ce spui de „o aventură” prin lumea animalelor sau o plimbare prin fascinanta lume a trenurilor? Între 20 și 22 martie, Iulius Town...

Primăvara își deschide porțile cu stil, inspirație și oferte de neratat la Salonul Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii să descopere noille colecții de sezon și promoțiile speciale...

Citește și :