Cultura nu e pentru prostănaci. Dar nici pentru oamenii politici!

415

Știu, un editorial pe teme culturale are minime șanse de a suscita un interes cât de mic. Lumea e hipnotizată de pisicuțe, de staruri și starletuțe, de amantlâcuri și bătăi între persoanele publice, de divorțuri și prostioare debitate cu buzele frumos țuguiate de tot soiul de imbecili. Sau, și mai rău, de inși cu pretenții de de cultură. Nu vă speriați însă, în editorialul de astăzi nu va fi vorba doar despre cultură, ci și despre ceva mult mai rău: despre prostănacii care hotărăsc în numele culturii fiindcă ei cred că se pricep la cultură.

Și, dacă nu bănuiți ce mi-a provocat o asemenea reacție furibundă și, evident, lipsită de eleganță… culturală, vă reamintesc recenta propunere pentru șefia Institutului Cultural Român: o modistă din Teleorman. Care, de cum s-a văzut în cărți, a și dat drumul la porumbel: Dan Perjovschi, celebrul artist plastic, e prea avangardist.

Nu vă grăbiți însă la concluzii pripite. Lipsa de gust și, mai rău, prostul gust fac ravagii la case  mai mari. Ne amintim, urmașul lui Horia-Roman Patapieici în fruntea ICR a fost un strălucit profesor universitar clujean care a promovat un kitsch ridicol și subcultural. Iar comportamentul „artistic” al primăriței de București este, în opinia mea, estetic vorbind, undeva la nivelul unei absolvente de școală profesională. Să îți bați joc de oraș cu ouăle alea ridicole, cu acei iepurași caraghioși înseamnă cinism și dacă ai un discernământ artistic de analfabet.  Cam cum pare a avea și vestitul colecționar de artă, hărți și sinucideri ratate, Adrian Năstase. Care, în trecutul apropiat, a dorit să se fotografieze alături de un ou de Paște gigant.

În fine, vreau să spun că, așa cum nu poți construi o casă fără planurile unui arhitect, tot așa, ar trebui ca, prin lege, să se clarifice, o dată pentru totdeauna, că arta monumentală, dar și intervențiile cu pretenții artistice în peisajul urban nu pot fi operate decât cu acordul celor care știu cu ce se „mânâncă arta”. Care au trăit în artă, care au gust și discernământ.

Și, ca să fiu mai concret, vă dau exemplul unei situații trăite de mine.

Era în 1991 și, la acea dată, eram Inspector General al Inspectoratului de Cultură Timiș. Ca și acum, Direcția de Cultură depindea direct de minister. La un moment dat, a venit la mine un domn care mi-a spus că fratele său, Paul Neagu, celebrul sculptor stabilit la Londra, dorea să doneze orașului o lucrare monumentală dacă aceasta va fi amplasată în inima urbei. Fiindcă, mărturiesc, nu auzisem până atunci de Paul Neagu, l-am întrebat pe Dl Pleșu, ministrul Culturii la acea dată, ce mă sfătuiește să fac. Domnia sa mi-a spus că, dacă Paul Neagu ar fi donat Bucureștiului o lucrare, ar fi mers pe jos până la Ploiești. I-am povestit asta prefectului Florentin Cârpanu. Spre cinstea lui, a avut curajul să susțină amplasarea lucrării acolo, în fața Catedralei, în ciuda protestelor revoluționarilor. Fiindcă, spunea Domnia sa, la cultură e mult mai greu să te pricepi decât la agricultură și… fotbal.

1 COMENTARIU

  1. In legătură cu „ouăle si iepurașii” din Bucuresti, vreau să precizez că, și aici, „tăt Banatu’ o fost fruncea”: am putut admira „grupul statuar cu ou roșu si iepurași” din centrul orașului Timișoara incă mai din timp, inaintea bucureștenilor, am avut posibilitatea să apreciem inaintea intregii țări acel inefabil simț estetic de „profesionist de profesională” (pe un alt forum, niște cetățeni vulgari și lipsiți de simț estetic se intrebau „de ce nu are pantaloni iepurașul ăla cu tricou verde?”; atât au ințeles ei…). De aceea, in virtutea acestei noi priorități bănățene (pe lângă atâtea altele, fără număr, fără număr), cred că bănățanii pot să reclame un revoltător plagiat comis de bucureșteni.
    De ce să dăm exemple de la vecini, când le găsim la indemână (și mai din timp, produs original) in propria ogradă plină de bălării?

LĂSAȚI UN MESAJ