Cu cine vor porni Social Democrații pe drumul greu al străinătății la Bruxelles?

188

După lungi discuții, dezbateri, propuneri dar și izbucniri de orgolii, liderii partidului Social-Democrat au reușit să pună unul sub altul pe cei ce ar vrea să viziteze Bruxelles. Nu în excursie, ci ca reprezentanţi ai țării noastre acolo, în forul european.

În general, nu sunt surprize mari. Ce se șușotea în cercuri mai restrânse se confirmă acum.
Lista pentru europarlamentare va fi deschisă după cum era de așteptat de Rovana Plumb. Actualmente, este membră a Guvernului și se ocupă de împărțeala banilor europeni.

O oareceare surpriză o reprezintă doamnele Carmen Avram și Maria Grapini. Una din ele venită din postura de jurnalist TV de notorietate și trecută în politică pentru dregerea busuiocului cam șifonat al partidului după modelul de succes de acum câțiva ani, când o mișcare similară a făcut și actualul primar general Gabriela Firea. Modelul similar a fost aruncat pe piață spre testare de liberali ce au mari speranțe de la Dragoș Bogdan cel atât de vocal, dar nerodat în bănci parlamentare.

La fel, o cvasi-surpriză o reprezintă Maria Grapini. De fapt, și această surpriză este parțială. Mulți au anticipat-o deja. PSD, pesemne încearcă să exploateze bagajul de cunoștiințe și să profite de notorietatea controversatei politiciene umaniste ce are deja o experiență europeană. Rămâne de văzut dacă aceste doamne vor ajuta sau vor frâna mersul partidului în încercarea europeană.

Continuarea listei nu mai interesează pe nimeni nici măcar dintre membrii sau simpatizanții partidului.

Au locuri eligibile asigurate, dar nu sunt oameni surpriză ce să stârnească dezbateri.
Claudiu Manda, cel cunoscut doar pentru poziția de proaspăt mire, urmat de Cătălina Ștefănescu și Victor Negrescu sunt tinerele speranțe ce vor să se lupte cu hățișul legislativ european.

Vor continua să ocupe acele bănci și Dn Nica, Ioan Mircea Pascu, Natalia Intotero și de ce nu, poate și Victor Boștinaru ( cel ce nu prea este sigur de prezența sa pe listă).

De la noi, din județul Timiș, o tânăra speranță a politicii social democrate este Bianca Gavriliță, ce de asemenea ar putea face o prestație bună, dacă se califică în cursă.

Lista aproape derfinitivă a PSD-ului pentru fotoliile europene este cam așa: Rovana Plumb, Carmen Avram, Dragoş Benea, Claudiu Manda, Dan Nica, Ioan Mircea Paşcu, Maria Grapini, Victor Negrescu, Natalia Intotero, Bianca Gavriliţă, Cătălina Ştefănescu, Emilian Pavel, Victor Boştinaru, Maria Zoană, Claudia Ţapardel.

Această listă de propuneri nu este definitivă. Mai trebuie trecută și prin sufragiul CEX-ului ce se va desfășura luni. Poate că Liviu Dragnea, așa cum șade bine unui lider autoritar, va mai avea câte ceva de ajustat.

„… nu ştiu pe ce loc va decide Comitetul Executiv Naţional să fie Rovana Plumb pe listele de europarlamentare, dar eu o voi propune pe primul loc. Şi după europarlamentare, o să o rog pe doamna prim-ministru Dăncilă să o mai propună şi altceva pe doamna Rovana Plumb”, a declarat, ieri, la Târgovişte, Liviu Dragnea lăsând o doză de mister.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.