17.2 C
Timișoara
marți 30 aprilie 2024

Cristian Sida – SPARRING PARTNERS, expoziție la Jecza Gallery

Cristian Sida a expus deja la Paris, New York, Viena, Biarritz, Budapesta, Izmir, Karlsruhe, Salzburg etc. Este cotat drept unul dintre artiștii consacrați ai Europei Centrale. E momentul ca publicul din Timișoara să se bucure de noua sa expoziție personală de anvergură: SPARRING PARTNERS.

Cristian Sida, unul din cei mai în vogă artiști vizuali contemporani expune, de la mijlocul lunii, în continuarea avanpremierei de la mijlocul anului trecut. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 13 aprilie de la ora 18:00, la Jecza Gallery, iar cu această ocazie va fi prezentat și ultimul catalog al artistului, 16 19.
Expoziția aduce pe simeze aproximativ 40 de lucrări realizate în ultimii ani. Artistul a ales aproximativ 25 de lucrări pe hârtie și intervenții pe fotografii și suporturi alternative, alături de alte 15 lucrări pe pânză de dimensiuni foarte mari și medii din seriile Pour les privés d’amour et de pinard, Pigerolles, Corsica – Biguglia (2016 –2024). Lucrările făcute la Timișoara reprezintă rememorări și revizitări ale desenelor realizate în Corsica între anii 2021 – 2024, transpuse în aceeași tehnică (pastel, cărbune, marker) pe formate mari ori panoramice.
Pornind de la legendara piesă din 1984 a lui Paolo Conte cu același titlu – Sparring Partners, Cristian Sida se afirmă pe sine.


„Prin desen îmi marchez locul, existența. Traiectoria mea plastică este dată în mod firesc de relația complementară între ceea ce trăiesc și ceea ce visez. Obsesia pentru detalii anatomice nu este întâmplătoare, însă nici premeditată. Subconștientul (meu) este un sparring partner. Desenezi zona care te doare, iar creația devine un panaceu universal, o terapie”, arată artistul. El rememorează un moment – cheie în creația sa. „Puterea de convingere a liniei a fost determinată în noiembrie 2015. Într-o noapte la hotelul Ibis din București, G. L. mi-a pregătit un mic dejun cu 48 de carioci, o revistă Șoimii patriei și o pară. M-a repoziționat în raport cu pictura pe pânză și m-a împăcat cu linia. Un exercițiu simetric, primele mele scrawls-uri s-au întâmplat în 1979 pe caietele de lecții de franceză ale mamei mele”. Azi ne invită să îi admirăm picturile și desenele – intervenții pe fotografii. Unele au în fundal o bază NATO. Momentele actuale vor fi descoperite în lucrări de ochiul atent. Dincolo de linie, accente neon, diverse medii de culoare, siluete, un AKM, un mesaj, etc.
„Desenul accidental tehnic decorativ – grafic – pictural – sculptural – orb – surd – convențional – caligrafic devine geneză. Desenul este ordonator al spațiului cu funcție estetică, organică, de schelet. Nimic prestabilit în afara suportului, desenul devine un ready-made ajustat”,
afirmă artistul.

Cristian Sida este unul din cei mai în vogă creatori vizuali contemporani, cu sute de expoziții și numeroase rezidențe artistice în țară și străinătate. Pe lângă numeroase expoziții în galerii franceze, în ultima decadă a finalizat o serie de picturi murale monumentale care colorează clădirile Corsica sau din Mericourt, în Regiunea Nord Pas de Calais, în cadrul unui proiect al muzeului Louvre (Paris) / Lens.
Conferențiar la Facultatea de Arte și Design din Timișoara (specializarea Pictură), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și membru de onoare al Association „Atelier International d’Artistes Plasticienns”, Cristian Sida este de mai mulți ani pe jumătate rezident în Franța, unde participă la proiecte de anvergură. De asemenea, a susținut, ca lector invitat, mai multe conferințe de artă la Université Paris 8 și la École Supérieure d'Art de Lorraine, la Metz.
Expoziția SPARRING PARTNERS de la Jecza Gallery va putea fi vizitată în perioada 13 aprilie – 19 mai 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :