Cristian Moș, după vizita lui Lucian Bode la Timișoara: “Astăzi PNL ne dă pâine și circ, sau cum i se mai spune: campanie electorală”

314

Președintele USR Timiș și candidat din partea alianței USR PLUS la președinția Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, a comentat vizita efectuată, astăzi, la Timișoara, de către ministrul Transporturilor Lucian Bode.

El îi acuză pe reprezentanții PNL că fac o campanie electorală prematură, atunci când s-au referit la toate proiecte de infrastructură menționate în cursul zilei și că există șanse ca „99 la sută din aceste promisiuni să rămână blocate la stadiul de proiect”.

„Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, împreună cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, se află la Timișoara, și l-au luat cu ei și pe primarul Robu. S-a vizitat șantierul centurii de ocolire Timișoara Sud și s-a făcut o conferință de presă la CJ Timiș pe tema infrastructurii, conferință la care (conform spuselor lui) nu a fost invitat și Călin Dobra. Problema cea mare este că sunt șanse de 99% ca aceste promisiuni să rămână blocate la stadiul de proiect. Am văzut această poveste de zeci de ori, timp de zeci de ani. Așa arată campania electorală.

Câteva precizări:

01. E ușor să faci promisiunile corecte, pentru că oamenii sunt vocali cu problemele și dorințele lor. Dar promisiunile nu înseamnă mare lucru, în special după ce timp de 8 ani de zile ai făcut mult mai multe scandaluri decât proiecte. Nicolae Robu și-a respectat cam 20% din promisiunile electorale… iar acum vine cu unele noi, iar noi ar trebui să-l credem. Probabil că s-a schimbat ca om și s-a gândit că al 3-lea mandat e ăla în care chiar va face treabă. Primele două au fost doar încălzire.

02. Așa-zisa lăsare pe dinafară a lui Dobra a fost ca să adâncească impresia conflictului aparent dintre aceste două partide. Acest circ ieftin are ca scop principal marginalizarea USR PLUS. Pentru că noi nu facem blaturi și pentru că noi reprezentăm singura alternativă reală la politicienii cu tradiție. Dar PSD și PNL își împart funcții, sinecuri și contracte exact ca frații și fac asta de foarte mulți ani.

03. Ce au semnat ei nu este un protocol de susținere a unor proiecte de infrastructură ale Timișului (așa cum am propus noi, echipa Alianței USR PLUS Timiș în urmă cu câteva săptămâni), ci a fost doar o ocazie să pozeze pentru presă.

Pentru că ei sunt în același partid. Să semnezi un protocol PNL-PNL e ca și cum aș semna eu cu Dominic o hârtie în care să ne lăudăm singuri că dacă vom câștiga alegerile vom colabora frumos. Nu are nicio valoare, ba mai mult, e chiar stupid că ei, fiind colegi în același partid, au nevoie de atâta birocrație ca să poată realiza un obiectiv comun.

Timișul are nevoie de un PACT politic real – între partide – pentru a stabili cele mai urgente priorități pentru județ și pentru timișeni. USR PLUS Timiș a propus o înțelegere transparentă și o asumare publică a unor obiective…astfel încât să nu se mai poată arunca vina de la unii la alții când peste 4 ani rămânem doar cu studii de fezabilitate expirate!

04. Știți cine a vorbit cu adevărat despre aceste proiecte și despre acest tip de investiții atât de necesare Timișului? Cătălin Drulă – deputatul nostru de Timiș și fost consilier în probleme de infrastructură pentru Dacian Cioloș. USR Timiș a propus încă de la începutul lui 2018 conectarea aeroportului din Timișoara cu Timișoara printr-o calea ferată.

Noi le mulțumim că ne preiau inițiativele. Dar suntem totuși destul de siguri că nu le vor și realiza. Pentru că ar fi nevoie de cooperare între CJ Timiș și Primăria Timișoarei. Pentru că acest tip de investiții necesită și voință, și competență, și bani. Iar voința și competența știm cu toții că nu sunt principalele calități ale politicienilor noștri cu experiență. Iar banii mai degrabă ajung la firme de casă, fie pe proiecte inutile, prost executate sau doar pe studii și proiecte uitate la sertar până expiră.

Suntem în exact aceeași horă încă din anii ‘90. Promisiunile curg gârlă! La fel cum PSD a făcut 8 spitale regionale, tot așa va face și PNL 3000 km de autostradă.

Între timp, dacă se întâmplă nenorocirea să-și continue Robu sau Dobra mandatele, știm cu certitudine că aceste proiecte vor dispărea de pe agenda publică, iar noi ne vom lupta în continuare cu cele mai penibile probleme pentru o țară civilizată: lipsa salubrității, deszăpezirea, distrugerea spațiilor publice sau pur și simplu ”tradiționalele” asfaltări care se strică după 2 săptămâni.

Dacă nu se schimbă cu adevărat ceva, vom rămâne blocați în timp, fără infrastructură, fără proiecte ambițioase și fără viziune. Timișul are nevoie de un nou început!”, a transmis Cristian Moș, prin intermediul unui comunicat de presă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.