18.1 C
Timișoara
duminică 5 mai 2024

Cresc impozitele pe venit şi contribuţiile, din 2020. Ce alte modificări importante urmează

Majorarea salariului minim de la 1 ianuarie are efecte atât asupra veniturilor salariaţilor, care vor plăti impozite şi contribuţii mai mari, dar şi asupra altor persoane.

Creşterea salariului minim brut pe economie de la 1 ianuarie 2020 atrage după sine creşterea contribuţiilor şi a impozitului pe venit, având în vedere că acestea sunt stabilite procentual în raport cu venitul. Concret, salariul minim brut pe ţară va creşte de la 2.080 la 2.230 de lei, de la 1 ianuarie, aducând un plus de 150 de lei brut şi 83 de lei net. Astfel, impozitul pe venit va fi de 223 lei lunar, faţă de 208 lei în prezent, aceeaşi sumă fiind plătită şi pentru contribuţia la asigurările medicale, în timp ce pentru sistemul de pensii fiecare angajat va plăti 557,5 lei pe lună (faţă de 520 lei în 2019). Celelalte două salarii minime în vigoare vor fi „îngheţate” la 2.350 de lei pentru cei cu studii superioare şi la 3.000 de lei pentru cei din construcţii.

Persoanele fără venituri vor plăti mai mult pentru asigurarea medicală opţională, din 2020, la fel și zilierii şi cei care participă la programe de internship, dar şi persoanele fizice supraîndatorate care vor să-şi ceară insolvenţa. Astfel, persoanele fizice care vor să se asigure opţional la sănătate pentru tot anul 2020 trebuie să plătească echivalentul a 10% din şase salarii minim brute pe economie, adică 1.338 lei, faţă de 1.248 de lei în 2019. În privința zilierilor, aceştia vor fi remuneraţi cu 13,3 lei pe oră, faţă de 12,4 lei în 2019, în condiţiile în care legislaţia stabileşte că remuneraţia zilierilor nu poate fi mai mică decât valoarea pe oră a salariului minim. Şi persoanele care participă la programe de internship vor fi mai bine plătite, având în vedere că indemnizaţia de internship este de cel puţin 50% din salariul minim brut pe ţară. Asta înseamnă că internii vor primi lunar cel puţin 1.115 lei, de la 1 ianuarie 2020, faţă de 1.040 de lei în 2019.

Creşterea salariului minim pe economie are efecte şi asupra celor care trebuie să depună Declaraţia Unică la Fisc. Astfel, plafonul pentru care există obligativitatea depunerii se majorează de la 24.960 de lei pe an, la 26.760 lei pe an. Declaraţia Unică trebuie depusă de persoane care obţin venituri din activităţi independente, acţionari în diverse companii cu profit şi dividende, ÎI (Întreprindere Individuală), ÎF (Întreprindere Familială), PFI (Persoane Fizice Independente).

Deşi se aplică celor care se pensionează în anul 2021, angajatorii vor trebui să ţină cont de mai multe chestiuni importante legate de contribuţii şi vârsta de pensionare. Concret, din 2021, doar perioadele pentru care s-a plătit contribuţia la pensii vor mai fi considerate vechime în muncă. Alte noutăţi privesc salariatele, care se pot pensiona la cerere la 65 de ani, sau mai devreme de 62 de ani dacă au mulţi copii.

Sursa: adevarul.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lumina a ajuns sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara | FOTO-VIDEO

Avionul care a adus-o a aterizat pe aeroport la ora 19:50. Tradiția a fost inițiată de Patriarhul Daniel în 2009, continuând an după an. În...

Ce trebuie să știe credincioșii pentru a preveni incendiile în noaptea de Înviere? Atenționările ISU Banat

În noaptea de Înviere, lumânările și candele aprinse în timpul slujbei pot cauza incendii, dacă nu sunt mânuite cu atenție. Pompierii ISU le recomandă credincioșilor...

Citește și :