11.2 C
Timișoara
sâmbătă 2 martie 2024

Costul coabitării cu extrema dreaptă

Ne-am obișnuit cu toții să recităm același refren uscat de vremuri aparent pașnice și neutre, refren care laudă pacea și democrația și înfierează cu mânie tot ce trebuie înfierat. Apoi, când apare mâța și în sacul nostru, fie ne debarasăm — numai declarativ — de sac, fie nu recunoaștem că mâța e personajul care miaună în spatele nostru. Onești mereu și vinovați niciodată, definim extrema dreaptă drept gruparea celor care ne displac, Celălalt, cel care pare a fi mai fioros decât noi înșine. În felul acesta, ne învârtim în politică în jurul cozii, iar cei care ne cred pe cuvânt sunt buni de plată!

Până acum un deceniu-două, credeam că știm ce este o grupare extremistă și cum trebuie reacționat dacă o vedem pe strada noastră. Cu lecțiile făcute, ieșeam la plimbare prin orașul politic, încrezuți și fermi în replicile gata pregătite. În aroganța noastră post-burgheză am pierdut din vedere faptul că, încet, dar cu avânt „revoluționar”, micile grupuscule de nemulțumiți își asumau gesticulația și vocabularul extremist și dădeau târcoale marilor bulevarde. Nu i-am luat în seamă, nu contau mai mult decât ca o formă de refulare a unor vecini care nu aveau nimic altceva de făcut. Dar ei și-au văzut de treabă, au crescut, au început să strige din ce în ce mai tare, iar acum, în fața unui an electoral greu, ne trezim (oare?) din importanța noastră și nu prea avem strategii nici să-i neutralizăm, nici să fim, într-adevăr, mai credibili decât ei. Așa începe balul! Cu băieții ăștia veseli intrând prin parlamente cu votul nostru cu tot; cu ei pe străzi limitându-ne, nouă, celorlalți, libertatea de mișcare și de expresie; cu câte unul „de-al lor” ajuns director, premier sau cel puțin candidat la președinție. Tragediile secolului XX nu ne-au învățat încă să ne protejăm de ei și nici lor nu le-au oferit suficiente argumente să renunțe la pușcă. La ora aceasta, cu doar câteva luni înaintea alegerilor europene, vedem guverne occidentale capturate de ei sau amenințate cu disoluția la primul gest considerat „contrar intereselor naționale”; și vedem o Europă Centrală și de Est zbătându-se să supraviețuiască fără să priceapă ce e de făcut cu „naționaliștii”. Iar dacă, peste tot acest marasm, se adaugă un strat de antisemitism și voluptatea trădării și a jocului dublu, avem tabloul complet a ceea ce credeam că am lăsat în urmă, în dosarele secolului trecut. „Democrația noastră e mult mai stabilă decât acum 100 de ani, dar haideți să nu fim foarte siguri”, avertiza primarul orașului german Kiel, domnul Ulf Kämpfer, în cadrul unui miting de protest desfășurat la finalul săptămânii trecute.

Nu există alternativă la democrație

Deja acest slogan a devenit dominant în Germania, acolo unde peste un milion de oameni au ieșit pe străzi, în Hamburg, Potsdam, Stuttgart, Düsseldorf, Dresda, într-un protest aproape de neimaginat până nu demult, însă devenit obligatoriu în acest zile. Cum știm, partidul extremist Alternative für Deutschland/Alternativa pentru Germania apare pe locul doi în sondajele de opinie din întreaga țară, amenințând cu obținerea unui scor greu de anticipat atât în alegerile regionale, cât și în cele europarlamentare. În Saale-Orla (estul Thuringiei), candidatul creștin democrat Christian Herrgott a obținut, la limită (52,4%), postul de administrator districtual în dauna lui Uwe Thrum (AfD, 47,6%), abia în al doilea tur de scrutin. Dar anul acesta mai sunt programate numeroase asemenea alegeri regionale, cu precădere în noile landuri, în care AfD conduce în sondaje ori are șanse mari să obțină poziții importante. Apoi, revenind la europarlamentare, e aproape utopic să gândim un grup semnificativ AfD mărșăluind spre Bruxelles. Numai că utopiile devin realități mai repede decât suntem noi capabili să acceptăm, așa că recentele proteste din Germania sunt mai mult decât binevenite.

Aparent, vremea rea și greva transportatorilor germani creau un context deloc favorabil unor proteste impresionante. Dar memoria colectivă are microfonul mai puternic și, la un simplu anunț cu ecouri interbelice de neuitat, germanii au știut ce aveau de făcut. „Never again (niciodată să nu mai repetăm) nu se referă doar la stat. Never again are nevoie de vigilența fiecăruia. Democrația noastră nu e dată de Dumnezeu, este făcută de oameni. E puternică atunci când o susținem. Are nevoie de noi atunci când e atacată”, spunea zilele acestea cancelarul german Olaf Scholz al cărui partid este clar depășit în sondaje de AfD.
Practic, ziua de 10 ianuarie a adus un val de aer polar nu atât în termometre, cât în mințile oamenilor, amintind, fără rezerve, de cunoscuta Conferință de la Wansee, la periferia Berlinului, din 20 ianuarie 1942. Amintim că, acolo, liderii naziști și-au anunțat susținătorii și membrii de partid cu privire la înființarea lagărelor de exterminare din Guvernământul General, precum și faptul că SS avea să înceapă deportările masive, la scară continentală. Ce s-a întâmplat în 10 ianuarie 2024 la Potsdam? Lideri AfD au discutat despre expulzarea imigranților și chiar a cetățenilor germani de origine străină. Termenul inventat special pentru a desemna această operațiune este cel de „re-emigrare”, tonul ironic sau, mai degrabă, cinic neputând să prevestească nimic încurajator. Să spunem răspicat: nu e vorba despre infractori! Nici despre persoane suspectate de acțiuni teroriste sau măcar de membrii ai vreunor organizații militante. Ci despre simpli cetățeni care nu știm dacă deja s-a (re)utilizat formula, dar cu siguranță se va întâmpla cât de curând, cetățeni care nu aparțin rasei pure. Nu știm dacă migrația est-europenilor germani ar fi condus la așa ceva dacă nu ar fi fost urmată de valul interminabil de migranți din lumea musulmană. Nu știm în ce măsură chiar est-germanii, încă neintegrați mental în societatea germană occidentală, nu poartă cu ei sâmburi de nemulțumiri și revanșe mocnind. Cert e că liderii AfD pregătesc un plan de deportare din Germania a mii sau sute de mii de oameni și că urmăresc să convingă mai multe guverne europene să facă același lucru. Iar electoratul le acordă sprijin. În timp, așa-numita comunitate europeană a condamnat, paușal, nazismul fără să se gândească la cei care, în viață fiind, poartă cu ei remanențe, resentimente, speranțe nesatisfăcute în timpul generației părinților sau bunicilor, și care azi se simt obligați să continue lupta.

Știm, însă, că în Austria grupul acestora a dus la crearea Partidului Libertății (!!!), responsabil de mai toate necazurile pe care Viena le-a avut în ultima jumătate de veac, ori de câte ori a reușit să iasă din corsetul aranjamentului de partide federale de centru, care au ținut monopolul puterii în toți anii de după război. Finalul săptămânii trecute a înregistrat ample manifestări în mari orașe austriece precum Viena, Innsbruck, Salzburg, în consens cu cele din Germania, dar și cu un accentuat sentiment de vinovăție. În Viena, mitingul s-a desfășurat în fața sediului Landmannschaft, veche organizație de extremă dreapta care i-a găzduit pe Maximilian Krah, candidatul AfD pentru alegerile euro-parlamentare, și pe publicistul german Götz Kubitschek, apropiat al liderului extremist austriac Martin Sellner, tocmai pentru a discuta planul de deportare în masă din Germania. Cu acest prilej, presa a reamintit faptul că tema deportării a fost o constantă în retorica FPÖ (Partidul Libertății), precum și faptul că acesta, înființat încă din 1956, a constituit modelul după care s-a format AfD-ul german. Deja oficialii germani au luat în discuție posibilitatea de a-i interzice lui Sellner prezența pe teritoriul german, dar nu știm în ce măsură o asemenea decizie ar putea fi pusă eficient în aplicare. Se știe, însă, faptul că în ultima vreme a efectuat numeroase călătorii în țara vecină pentru a se alătura protestelor transportatorilor (!), precum și la Institutul de Studii Politice, condus de Kubitschek în Schnellroda, Saxonia Inferioară, institut aflat deja sub lupa autorităților germane, sub suspiciunea că desfășoară activități extremiste în cadrul Noii Drepte. De altfel, nu este singura asemenea organizație , dar AfD-ul însuși a anunțat că a înregistrat 1.900 de noi membri doar luna aceasta, de când un raport oficial l-a pus sub monitorizare. Dacă în Germania amestecul de istorie cu alegeri recente și cu teama generală a determinat o incredibilă mobilizare a societății civile și a scos la vot mulți tineri, în Austria demonstrațiile au fost și sunt organizate, în comun, de reprezentanți ai tuturor confesiunilor (catolici, protestanți, evrei și musulmani), precum și ai lumii culturale. Nu doar că ziua de 27 ianuarie, de comemorare a victimelor Holocaustului, a constituit un prilej perfect, ci întregul context politic în desfășurare pare că impune măsurile pe care societatea europeană nici nu le imagina acum 80 de ani.

Slovacia
În toamna trecută, Bratislava a organizat alegeri generale anticipate, determinate de repetatele crize de guvern ce au urmat asasinarea jurnalistului de investigații Jan Kuciak pentru descoperirea unor incredibile afaceri cu spălare de bani. În caz erau implicați înalți demnitari, se spune chiar actualul premier, Robert Fico, care atunci a trebuit să și demisioneze. La acel moment, el a forțat numirea lui Peter Pellegrini drept premier, tocmai pentru că erau foarte apropiați și știa că îl poate coordona din umbră. La această oră, Pellegrini conduce legislativul slovac și pare că va candida în toamnă la fotoliul de președinte al statului.

Criza politică din Slovacia a fost adâncită de incapacitatea opoziției de a coagula un guvern credibil, alternanțele la putere și dezvăluirile presei nelăsând electoratul să se bucure de vreun interval de liniște și încredere în guvernanți. Cu toate acestea, în toamna trecută alternativa era sumbră: fie coaliția care acum e in opoziție ar fi rămas la putere, prelungind criza, fie partidul social-democrat, SMER, condus de Robert Fico, ar fi revenit la putere. S-a întâmplat, desigur, ceea ce istoria ne învață că se petrece ori de câte ori nu îi acordăm suficientă atenție, iar Fico și-a adus la putere amicii și aliații. Adică a realizat ceea ce înaintea alegerilor se credea a fi imposibil, inclusiv urmărind declarațiile de presă. SMER a făcut alianță la guvernare cu Hlas (Vocea, partid de centru-stânga condus de Pellegrini) și, pentru a fi sigur că va confisca întreaga putere, de SNS (partid de dreapta radicală, condus de Andrej Danko).

Teoretic vorbind, cele trei partide nu ar avea nimic în comun dar, evident, practica politică nu are timp de teorie. Așadar, pe cei trei îi unește corupția și teama de justiție, prin urmare, nevoia de a modifica Codul penal astfel încât ei și susținătorii apropiați ai lor să se afle în siguranță. Apoi faptul că nu doresc să susțină Ucraina, cu toate că propria lor istorie ar fi trebuit să-i plaseze de cealaltă parte a ecuației. Se tem să nu piardă banii europeni, așa că joacă dublu, dar, pe fond, simpatia merge către Viktor Orbán, de care „se agață” spre a nu fi vulnerabili în Europa. Nu în ultimul rând, celor trei le displace dialogul democratic și pluralismul pentru că rămân, inevitabil, fără spațiu de manevră. Și aici începe jocul în latura lui periculoasă! Amintirile rasismului slovac din perioada interbelică și din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost readuse în spațiul public în ultimul deceniu, deocamdată împotriva populației roma, a minorităților de toate felurile, dar și a migranților. Defilând cu o retorică anti-americană demnă de paginile de umor — dacă nu ar fi unul negru, susținând că Slovacia este ocupată de americani, iar libertatea și suveranitatea țării ar semnifica tocmai îndepărtarea acestora, SMER cu Hlas și SNS propun o reformă absolut toxică a țării. ONG-urile au fost denumite „agenți străini, hoți și mincinoși” fără discriminare, jurnaliștii sunt „prostituați, șerpi nebuni” (Fico), ca urmare, puritatea națiunii trebuie refăcută prin măsuri drastice și radicale. Acestea includ refacerea legăturilor cu Moscova, respingerea sau deportarea migranților și a LGBTQ.

Cum temerile erau bine articulate încă din timpul campaniei electorale, a fost suficient ca cele trei partide să câștige alegerile și să semneze acordul de colaborare pentru ca alarmele europene să fie puse în acțiune. Grupul alianței progresiste a socialiștilor și democraților a intrat repede în acțiune și i-a suspendat pe cei trei europarlamentari slovaci din cadrul său, cerând totodată instituțiilor europene să monitorizeze alianța SMER – Hlas cu privire la declarațiile și reformele anti-democratice pe care le adoptă, în răspăr cu principiile și valorile social-democrației. Toate aceste acuze sunt considerate, de către Fico, o formă de manifestare a suveranității naționale, ceea ce îi vine mănușă aliatului său, SNS, Danko.
Dacă ne amintim — și cum am putea să nu o facem — faptul că Orban Viktor riscă aplicarea art .7 din Tratate cu privire la ridicarea dreptului de vot în instituțiile europene, vedem că prețul pentru flirtul cu dreapta radicală este destul de ridicat. Cu toate acestea și dincolo de istoria încă fără mari straturi de praf pe ea, o bună parte din populație îi ascultă, îi urmează și votează. Ca urmare, preia costurile și le va transmite, fără să stea pe gânduri, tuturor celorlalți, inclusiv generațiilor tinere care nu înțeleg mare lucru din labirintul politic.

 

Alte subiecte :

Un lider politic local influent vrea să urgenteze demolarea arenei Dan Păltinișanu

Una dintre soluțiile găsite pentru accelerarea proiectului de construcție viitorului stadion este aceea de comasare a demolării actualei arene cu licitația pentru noua construcție. Social-democratul...

Underground 2™. Orașul care nu se vede: mărturii dintr-o Timișoara a periferiilor, departe de reclama oficială a citadelei

Sala de Cenaclu a revistei „Orizont” de la Palatul Szana, a fost, de curând, un spațiu destinat amintirilor, unde scriitorii bănățeni au povestit cele...

Citește și :