Copil de 6 ani, ucis de câinele familiei

127

Un copil în vârstă de şase ani dintr-o comună dâmboviţeană a murit luni, după ce câinele familiei, care nu era legat, l-a muşcat de gât. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă, transmite News.ro.

Potrivit datelor furnizate de Poliţia judeţeană Dâmboviţa, evenimentul a avut loc luni dimineaţă, în jurul orei 9:00, în localitatea Conţeşti.

Familia copilului a sunat la 112, însă acesta nu a mai putut fi salvat.

„Din primele verificări, s-a stabilit că minorul, în timp ce se afla în grădina locuinţei, ar fi fost muşcat în zona gâtului de un câine al familiei, care nu era legat”, transmite IPJ Dâmboviţa.

Trupul copilului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi fac cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ