6.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Copaci din centrul Timişoarei vor fi îmbrăcaţi cu haine groase, pentru oamenii străzii. Ce acţiune inedită are loc, inspirată de la bulgari

Aveţi o haină mai groasă prin dulap pe care nu mai intenţionaţi să o purtaţi şi doriţi să faceţi o faptă bună? Atunci sunteţi invitaţi să vă implicaţi într-o acţiune inedită, inspirată de la bulgari. Este vorba de campania „Dacă ai nevoie, e pentru tine!”, care va avea loc joi, 14 ianuarie, de la ora 20.00, în Piaţa Operei.

Participanţii sunt rugaţi să lase o haină groasă pentru oamenii mai puţin norocoşi care dorm pe străzile Timişoarei, însoţită de un bileţel cu mesajul „Dacă ai nevoie, e pentru tine!”. Cu aceste haine groase de iarnă vor fi „îmbrăcaţi” copacii din centrul oraşului pentru ca oamenii străzii să le poată lua.

„Ți s-a întâmplat vreodată să ieși afară din casă și să te cuprindă un val de aer rece, iar tu să te gândești: „Cât de bine era dacă mă îmbrăcam mai gros?” E inevitabil. Ei bine, din păcate, există oameni, și nu doar aici, ci peste tot, care trăiesc acest sentiment zi-de-zi în perioada aceasta rece a anului. Sunt niște oameni care nu au avut o soartă așa de fericită precum ai avut-o tu și poate ar da orice să poată schimba ceva. Sunt oameni, asemenea ție, asemenea mie, asemenea tuturor. Sunt oameni și nu e corect sa experimenteze asta. Ajută! Ei sigur vor aprecia și se vor bucura de orice. Haide să fim mai buni nu doar în prag de sărbătoare, ci mereu”, au transmis organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Vă reamintim că zeci de copaci din Sofia, capitala Bulgariei, au fost „îmbrăcaţi” cu haine groase de haină, pentru ca oamenii străzii să le îmbrace şi să facă faţă astfel gerului din sezonul rece. „Nu sunt pierdută! Dacă ţi-e frig şi vrei să te încălzeşti, atunci acceptă acest gest din partea noastră. Sperăm ca tot mai mulţi oameni cu suflet mare să ne urmeze şi vrem ca Sofia să devină un loc mai bun!”, scria pe una dintre hainele groase ce a fost lăsată în Sofia.

Foto: imgur.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL | FOTO-VIDEO

Președintele Camerei Deputaților și șef al PSD Timiș, Alfred Simonis, și-a depus, vineri, candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL la...

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara | FOTO-VIDEO

Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat...

Citește și :