Controale în bisericile din Banat pentru prevenirea incendiilor, înainte de Înviere

53

Autoritățile din Caraș-Severin au intrat în stresul pregătirilor pentru perioada sărbătorilor de Paști și a vacanței de 1 Mai. Pompierii au demarat mai multe controale, în special la biserici, pentru a se asigura că nu există pericolul izbucnirii unor incendii, mai ales în noaptea Învierii.

”Începând cu data de 15 a lunii aprilie 2019 s-au efectuat controale de prevenire a situațiilor de urgență la lăcașurile de cult unde se preconizează a se înregistra o afluență mare de participanți și la cele destinate cazării persoanelor în incinta mănăstirilor. Totodată, se efectuează controale la unitățile turistice care își desfășoară activitatea în zonele turistice, fiind planificați a fi controlați aproximativ 80 de operatori economici.

De asemenea, au fost identificate și supuse verificării privind respectarea normelor pe linia prevenirii și stingerii incendiilor, obiectivele în care se vor desfășura activități cu aflux mare de persoane, în afara celor religioase”, a transmis ISU Caraș-Severin.

Au fost transmise măsuri minime de prevenire a incendiilor către administrațiile publice locale, în scopul afișării acestora în punctele de informare preventivă de la nivelul unităților administrativ-teritoriale, iar serviciile voluntare pentru situații de urgență sunt angrenate în activități de informare preventivă și pentru asigurarea măsurilor aferente desfășurării în siguranță a activităților organizate la nivel local.

Pe timpul controalelor și verificărilor efectuate se vor urmări în principal aspecte referitoare la:

• deținerea autorizației de securitate la incendiu, dacă este cazul;

• utilizarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, de încălzire, de iluminat de siguranță la evacuare, de veghe și de continuare a lucrului, paratrăsnet, precum și marcarea hidranților interior;

• asigurarea dotării cu mijloace tehnice de primă intervenție;

• starea căilor de acces, evacuare și de intervenție;

• modul de apărare împotriva incendiilor pe locurile de muncă;

• instruirea personalului în domeniul situațiilor de urgență;

• modul de amplasare a suporturilor pentru depunerea lumânărilor aprinse.

În perioada 15-21 aprilie au fost deja verificate un număr de 11 obiective de cult, la care s-au constatat deficiențe care au fost sancționate cu 22 de avertismente și o amendă în cuantum de 10.000 lei. Verificările vor continua și în perioada următoare, premergătoare Sfintelor Sărbători de Paște.

Un alt element pe care am pus accent în această perioadă, este asigurarea funcționării sistemelor de înștiințare a autorităților publice și de alarmare a populației, inclusiv prin intermediul aplicației RO-ALERT, astfel încât, în cazul producerii unei situații de urgență, populația județului să poată fi anunțată în cel mai scurt timp și pentru a se putea lua măsurile necesare salvării vieții și bunurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.