11.2 C
Timișoara
sâmbătă 21 septembrie 2024

Controale ale Gărzii Forestiere în Timiș. Ce au găsit autoritățile?

Inspectorii Gărzii Forestiere au luat la puricat mai multe drumuri publice, forestiere, dar și depozite de lemn ale unor firme din județ. Controale au fost și la fondurile de pădure, dar și la exploatațiile forestiere din județ.

Raziile s-au lăsat cu amenzi de peste 400.000 de lei, dar și confiscarea lemnelor. Autoritățile au mai descoperit și tăieri ilegale de lemn cu un prejudiciu de aproape 300.000 de lei.

„Pentru neregulile constatate de natură contravențională, au fost aplicate un număr de 88 sancțiuni în valoare de 408.000 lei. Ca măsuri complementare s-a dispus confiscarea fizică a unui volum de 113m³ și confiscarea valorică a unui volum de 1.649m³ materiale lemnos, valoarea acestuia fiind de 425.242 lei. De asemenea, au fost identificate tăierii ilegale de arbori, în volum de 635m³ cu o valoare a prejudiciului de 295.338 lei. Pentru neregulile constatate de natură penală, au fost înaintate organelor de cercetare un număr de trei sesizări”, spune Gabriel Antal, Consilier Superior în cadrul Gărzii Forestiere Timișoara.

Controale vor fi și în Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara.

Sursă: https://www.radiotimisoara.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim la rețele și spălări

Marți, 24 septembrie, între orele 8-19, la intersecția Bulevardului Vasile Pârvan cu strada Traian Lalescu se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac...

Restricțiile de circulație se anulează

Restricțiile de circulație rutieră programate pe perioada nopții în 21.09.2024 - 22.09.2024 se anulează din cauza unor defecțiuni tehnice apărute pe platoul de filmare. Circulația...

Citește și :