17.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Containerele din parcările drumurilor județene vor fi ridicate. CJ Timiș schimbă strategia

Schimbare de strategie în administrarea parcărilor de pe drumurile județene din Timiș. Containerele vor fi înlocuite, treptat, cu coșuri de gunoi, de mici dimensiuni.

La șase luni de când au fost instalate, cele 13 containere au transformat parcările în adevărate gropi de gunoi în care localnicii și nu numai au început să depoziteze deșeurile din locuințe și gospodării. Au fost situații în care containerele au fost chiar furate, spune Nicolae Oprea, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.

Containere, nu pentru a se aduna resturile menajere, gunoiul din curți și gospodării, cu pentru a-i ajuta pe cei care participă la trafic să oprească, să bea un suc, o apă, să aibă unde să pună hârtiile, peturile, nu să le arunce pe marginea drumului sau să se le arunce pe terenurile agricole. În dealul de la Țipari am pus de două ori containerul și de două ori a fost furat. Din păcate, în aceste containere cred că niciodată nu s-au pus peturi sau pahare de apă sau de cafea, ci s-au adus saci, obiecte, mizerii din gospodării. Joia se curățau, venea Retim-ul, ridica gunoiul, peste două zile erau nu pline, arhipline”, spune Nicolae Oprea.

În aceste condiții, treptat, containerele vor fi scoase din parcări și vor fi înlocuite cu bănci, măsuțe și coșuri de mici dimensiuni, destinate strict persoanelor aflate în tranzit care fac un popas în aceste parcări.

“Trei asemenea containere au fost desființate, cel de la Țipari, cele două de la Moșnița. 13 avem, 3 le-am ridicat. Vrem ca parcările care vor fi utilizate în continuare ca parcări și nu ca depozite sau rampe de gunoi să fie cât de cât amenajate, dorim să le punem câte o bancă și un coș pentru a depune resturile, paharele, sticlele și așa mai departe și ușor vom renunța la aceste containere mari pentru că vrem să fie mult mai curat, nu să adunăm acolo munți de gunoaie”, mai spune Nicolae Oprea.

Până acum, Consiliul Județean Timiș a cheltuit sume semnificative pentru salubrizarea celor 13 parcări, dar se pare că gunoaiele apar de la o zi la alta.

Sursa: radiotimisoara.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lucrări de spălare a rețelelor Aquatim

Pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, luni, 29 aprilie, între orele 9-14 se va întrerupe furnizarea apei în Căpăt, Dubești, Colonia Fabricii...

Grădinița PP 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare

Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3,...

Citește și :