16.1 C
Timișoara
joi 26 martie 2026

Constructorul lotului III al autostrăzii Lugoj-Deva a dat în judecată CNAIR. Compania de Drumuri a reziliat contractul cu antreprenorul săptămâna trecută

Asocierea Teloxim Con – Comsa SAU – Aldesa Construcciones – Arcadis Eurometudes a dat în judecată CNAIR, după decizia de reziliere a contractului pentru lotul III al autostrăzii Lugoj-Deva. Dosarul a fost înregistrat ieri la Tribunalul București și are drept obiect „ordonanță președințială”. Deocamdată, nu a fost stabilit un prim termen de judecată.

La finalul lunii august, CNAIR a decis unilateral rezilierea contractului pentru lotul III al autostrăzii Lugoj-Deva, deși acesta se afla la un stadiu de 99% stadiu fizic. Tronsonul a fost preluat de Compania de Drumuri, care, de nouă zile, nu efectuază nicio lucrare pe acest lot, pentru a-l putea da în trafic.

Lotul era finalizat încă de la mijlocul lunii august, însă o comisie de la CNAIR a refuzat începerea procedurilor de recepţie pentru cei 21 de kilometri construiţi între Ilia şi Holdea. Compania a decis să deschidă doar lotul 4 din Autostrada Lugoj-Deva şi să preia forțat de la constructorul lotului III bretelele care să permită descărcarea traficului.

Constructorul a transmis că Ministerul Transporturilor a reziliat contractul în mod abuziv şi ia în calcul să acţioneze statul român în judecată. În comunicatului de presă transmis de antreprenorul spaniol, imediat după reziliere, se face referire la șantaj și răzbunare.

Vezi: ziardehunedoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FLIGHT FESTIVAL 2026 – ENDLESS FLIGHT. Ediția a 8-a. Mai mare. Mai puternică. Mai vie ca niciodată

Flight Festival anunță primul val de artiști din 2026: Tinie Tempah, ZAZ, Mari Froes, Theo Rose, Cojo și Mihail Flight Festival 2026 - ENDLESS FLIGHT -...

Continuă reabilitarea bulevardului Liviu Rebreanu cu lucrări de refacere a trotuarelor

Primăria Municipiului Timișoara continuă reparațiile pe bulevardul Liviu Rebreanu cu o nouă etapă de lucrări, dedicată refacerii trotuarelor. Intervențiile vor începe pe tronsonul cuprins între...

Citește și :