17.2 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Consiliul Local Timișoara a respins modificarea tarifelor pentru colectarea deșeurilor. Ce spune RETIM

„Referitor la informațiile apărute în presă după ședința Consiliului Local Timișoara de luni 15 iulie legate de implementarea „Plătește pentru cât arunci”, ADID Timiș și RETIM Ecologic Service SA atrag atenția asupra faptului că aceasta este una dintre măsurile obligatorii de implementat în toată țara ca urmare a adoptării Ordonanței de Urgență 74 din luna iulie 2018.

Astfel, prin Legea nr. 31/2019 pentru aprobarea OUG nr. 74/2018 (prin care se aduc modificări și completării ale Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor) este prevăzut că:

“Art 17. Autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, au următoarele obligații:

(…)

  1. e)să implementeze, începând cu data de 1 ianuarie 2019, dar nu mai târziu de data de 30 iunie 2019, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului  21/1992privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instrumentul economic «plătește pentru cât arunci», bazat pe cel puțin unul dintre următoarele elemente:

(i) volum;

(ii) frecvență de colectare;

(iii) greutate;

(iv) saci de colectare personalizați;

  1. f)să stabilească și să aprobe, începând cu data de 1 ianuarie 2019, dar nu mai târziu de data de 30 iunie 2019, pentru beneficiarii serviciului de salubrizare tarife distincte pentru gestionarea deșeurilor prevăzute la lit. a), respectiv pentru gestionarea deșeurilor, altele decât cele prevăzute la lit. a) și sancțiunile aplicate în cazul în care beneficiarul serviciului nu separă în mod corespunzător cele două fluxuri de deșeuri

Astfel, împreună cu alte măsuri, sunt obligatorii prin lege și schimbarea sistemelor actuale de colectare și de calcul al facturilor pentru salubrizare. ADID Timiș, în calitatea sa de reprezentant al tuturor primăriilor din județ și principalul organism responsabil pentru sistemul de management integrat al deșeurilor în Timiș, este promotorul proiectului „Plătește pentru cât arunci” care va fi implementat în zona 0 Ghizela si zona 1 Timișoara de către RETIM  și în alte zone ale județului de către alți furnizori de servicii de salubritate (conform contractelor de concesiune aflate în vigoare).

ADID Timiș și RETIM Ecologic Service fac eforturi comune pentru informarea principalelor audiențe – a administrațiilor locale, a presei și a populației – astfel încât aplicarea acestei legi, a cărei termen de implementare expiră luna aceasta, să se desfășoare cât mai simplu și mai rapid. De asemenea avem încredere că populația din Județul Timiș a înțeles importanța selectării deșeurilor pentru a reduce cantitățile depozitate și se va conforma noilor reguli, dând dovadă de comportament ecologic corect.

De asemenea, dorim să atragem atenția asupra faptului că în ședința Consiliului Local Timișoara a fost respinsă, în mod inexplicabil, o modificare a tarifului de colectare pentru operatorul RETIM datorată în proporție de 100% modificării tarifului de operare a Colterm, care preia deșeurile colectate de RETIM. Precizăm că în luna martie 2019, Consiliul Local a Municipiului Timișoara a aprobat modificarea tarifelor de preluare a deșeurilor practicate de către Colterm. Cu toate acestea, având în vedere apartenența Municipiului Timișoara la ADID Timiș, votul negativ al Consiliului Local Timișoara nu modifică decizia AGA ADID Timiș care a aprobat modificarea de tarife a operatorului RETIM.

În mod clar, tarifele aflate în discuție nu au legătură cu noul sistem de tarifare ce face obiectul OUG 74, în ceea ce privește aplicarea instrumentului „Plătește pentru cât arunci”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Alte subiecte :

Primarii PNL din Timiș, pe cale de a se consola cu noua situație politică

Primarii PNL din Timiș care l-au susținut pe Alin Nica se pregătesc să se regrupeze în spatele președintelui interimar al filialei, Vasile Blaga. Deocamdată...

Două evenimente la care sunt așteptați iubitorii de muzică și poezie

Walter Ghicolescu va concerta pentru prima dată în Timișoara vineri, 29 martie la ora 20, la Porto Arte, sau „Vaporu” cum mai este cunoscut...

Citește și :