13.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Consiliul Județean Timiș țintește reconstrucția podului peste Mureș

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, s-a întâlnit cu o delegație formată din reprezentanți din Ministerul Economiei și Transportului, Compania națională de drumuri publice și cei ai Poliției de frontieră din țara vecină, în cadrul Reuniunii bilaterale România-Ungaria. Pe agenda întâlnirii au fost cuprinse două proiecte de interes deosebit pentru județul Timiș.

Primul dintre acestea se referă la realizarea unei noi conexiuni rutiere între localitățile Cenad și Cenadul unguresc, prin reconstruirea podului peste râul Mureș, care acum opt decenii lega România de Ungaria.

Viitorul pod ar avea un rol determinant în schimbarea structurii de transport în zona geografică arondată și, în context mai larg, ar duce și la regândirea configurației de transport a întregului Banat. O astfel de legătură nord-sud, ar face ca autostrada M43/A1 să fie mai accesibilă pentru mai multe orașe de dimensiuni medii din regiune (alături de Sânnicolau Mare și Jimbolia, Zrenjanin sau Kikinda). Ținând cont de importanța lucrărilor în ce privește podul, s-a convenit înființarea unui grup de lucru comun, la nivel de experți, pentru pregătirea și implementarea investiției.

Un al doilea proiect adus în discuție de participanți s-a referit la deschiderea punctului permanent de trecere a frontierei de la Triplex Confinium, între Beba Veche și Kübekháza/Ungaria. Se așteaptă ca o soluție să fie agreată și la nivel interministerial în cursul lunii septembrie a acestui an.

”M-am bucurat să-l am alături pe primarul din Sânnicolau Mare, inițiatorul întâlnirilor de lucru privind ridicarea unui pod peste Mureș. Această posibilă investiție a existat pe agenda româno-ungară încă de acum 10 ani, din partea maghiară există un interes crescut și chiar un proiect tehnic si autorizație de construire, dar este nevoie și de implicarea autorităților centrale din România pentru ca acest proiect să poată fi demarat. Podul ar da un imbold investițiilor din zona de sud-vest a județului și ar putea avea un puternic impact în plan economic și social”, a precizat președintele CJ Timiș Alin Nica.  

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Din ateliere – pe simeze. +40 de artiști timișoreni expun în Galeria Helios

„Prezențe artistice semnificative din atelierele Uniunii Artiștilor Plastici filiala Timișoara”. Așa se intitulează demersul plastic propus de o serie de artiști vizuali timișoreni. Este...

Primarul Timișoarei și președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport au agreat soluția optimă pentru secția de canotaj a CSM

Primarul Dominic Fritz și Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport și multipla campioană olimpică de canotaj, au agreat că soluția...

Citește și :