10.1 C
Timișoara
miercuri 11 martie 2026

Consiliul Județean Timiș nu renunță la ideea preluării Aeroportului

Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ a găzduit astăzi conferința intitulată „Oportunități de dezvoltare regională prin transport și turism”. Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Timiș, Sorin Grindeanu, a susținut importanța dezvoltării transportului și a turismului în regiune, întocmirea de proiecte și accesarea de fonduri europene.

Referindu-se la domeniul transporturilor, Grindeanu a menționat necesitarea modernizării, în continuare, a drumurilor județene și la construcția unei șosele de centură a municipiului Timișoara.

„Calitatea drumurilor județene crește an de an, datorită investițiilor din bugetul Consiliului Județean Timiș și de la nivel național. Însă, acest lucru nu este suficient. Ne-am propus să devenim “jucători”, în sens pozitiv, pentru a finanța drumurile județene, din perspectiva fondurilor europene. Consiliul Județean Timiș va depune, până în 16 noiembrie, spre finanțare europeană, proiecte în valoare de 25 de milioane de euro”, a precizat Sorin Grindeanu.

Președintele CJT s-a mai referit la necesitatea ca autoritățile din Timiș să fie implicate în dezvoltarea Aeroportului Internațional „Traian Vuia”.

„Vom relua demersurile pentru trecerea Aeroportului Internațional Timișoara de la Ministerul Transporturilor la Consiliul Județean Timiș. Acest fapt este cuprins în strategia noastră de dezvoltare. Exceptând Aeroportul Otopeni, cel din Timișoara este singurul aeroport care nu este în domeniul și administrarea autorităților locale”, a spus Sorin Grindeanu.

În ceea ce privește dezvoltarea turismului, Sorin Grindeanu a menționat întocmirea unei strategii zonale, care să cuprindă nu doar obiectivele turistice importante din Timiș, dar și valorificarea potențialului existent în județele învecinate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Donație internațională de excepție pentru Muzeul Național de Artă Timișoara din partea International Academic Projects, London, United Kingdom

Muzeul Național de Artă Timișoara (MNArT) anunță o îmbogățire semnificativă a resurselor sale de cercetare printr-o donație de o valoare remarcabilă, primită din partea...

Vaporașele revin pe Bega! Se reia transportul public pe apă din 1 aprilie

Societatea de Transport Public Timișoara informează că transportul public pe apă pe canalul navigabil Bega va fi reluat începând cu data de 1 aprilie. În 28...

Citește și :