13.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Consilierii locali au decis: Timișoara construiește un nou Spital Municipal ultramodern

Condițiile de spitalizare se vor schimba radical la Spitalul Municipal Timișoara, în urma parteneriatului pe care Primăria îl va semna cu IFC ( International Finance Corporation ), divizia de investiții a Băncii Mondiale pentru construirea unui spital nou. Soluția primarului Dominic Fritz pentru situația Spitalului Municipal, aprobată în ședința Consiliului Local, prevede ca primele plăți să fie efectuate abia după ce noul spital este construit și dotat cu echipamente de ultimă generație.
Astfel, se diminuează riscurile ca investiția să fie întreruptă sau tergiversată de către constructor. Acordul prin care IFC va furniza asistență municipalității în structurarea și implementarea unui parteneriat public-privat va fi semnat în perioada următoare. 

  „Eu cred că este singura noastră șansă să vedem un nou spital municipal în următorii 10 ani. Pentru Timișoara a venit momentul să își ia soarta în propriile mâini și să nu mai aștepte după tot felul de soluții nerealiste. Foarte mulți timișoreni așteaptă de ani de zile acest nou spital municipal. Nu mai avem timp să așteptăm. Mă bucur că majoritatea consilierilor locali au înțeles urgența acestui spital și au aprobat parteneriatul cu Banca Mondială”, a spus primarul Dominic Fritz.

Specialiștii IFC, organism internațional la care este membru și Statul Român, vor susține primăria pentru a atrage un operator calificat din sectorul privat să proiecteze, să finanțeze, să construiască și să întrețină noul spital din Timișoara. 
  Cu un număr estimat de 300 – 400 de paturi pentru internări, cabinete de specialitate,
circuite medicale eficiente, aparatură de ultimă generație pentru investigații, spitalul va reuni mai multe secții ale Spitalului Municipal, care în prezent sunt împrăștiate în 14 locații din oraș.
Costurile, estimate într-o previziune inițială a IFC, se ridică la 120 de milioane de euro, dar suma finală, precum și numărul exact al paturilor, vor rezulta în urma studiilor ce vor fi realizate de către partenerii Primăriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO – VIDEO | „Corpul B”— telenovela fără sfârșit a lucrărilor la „noua” aripă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”

Până când spitalul va fi gata, părinții, pacienții și medicii stau, „pui de cuc”, într-o altă clădire a Consiliului Județean Timiș. „Toate-s vechi și nouă...

Din ateliere – pe simeze. +40 de artiști timișoreni expun în Galeria Helios

„Prezențe artistice semnificative din atelierele Uniunii Artiștilor Plastici filiala Timișoara”. Așa se intitulează demersul plastic propus de o serie de artiști vizuali timișoreni. Este...

Citește și :