17.1 C
Timișoara
marți 29 aprilie 2025

Conexiune nouă între Bulevardul Prezan și Strada Mureș prin extinderea Străzii Tosca

Municipalitatea creează o rută alternativă rapidă pentru timișorenii din zonele Soarelui, Braytim și Calea Urseni, precum și pentru șoferii care circulă în zona de sud-est a orașului. Pentru a fluidiza traficul, a reduce timpii de deplasare și pentru a crește siguranța în trafic, Primăria Timișoara va demara, în această vară, lucrările pentru o nouă conexiune între strada Mureș și bulevardul Mareșal Constantin Prezan prin prelungirea străzii Tosca.

În prezent, șoferii care vor să ajungă din zona străzii Mureș pe bulevardul Mareșal Constantin Prezan sunt nevoiți să ocolească și să folosească străzile Tosca și Rapsodiei, care se descarcă în Calea Urseni. Această rută prelungește timpul de deplasare, dar și aglomerează frecvent intersecția Rapsodiei – Calea Urseni.

Investiția Primăriei pentru a prelungi strada Tosca include construirea unui drum de 100 de metri, cu 2 benzi de circulație (câte una pe sens), trotuare de 2 metri lățime, o pistă pentru biciclete de 2 metri lățime, iluminat public modern și extinderea rețelelor de apă și canalizare.

Documentația tehnică (Studiu de Fezabilitate, Proiect Tehnic și Documentația pentru Autorizația de Construire) a fost elaborată de S.C. Drum Proiectconsult SRL, donată municipiului de către dezvoltatorul imobiliar S.C. Tim Ciclop SRL și aprobată de Consiliul Local. În perioada imediat următoare, municipalitatea va lansa procedura de atribuire a lucrărilor de execuție, astfel încât investiția să demareze în această vară.

Investiția are o valoare estimată de 724.478,37 lei (TVA inclus) și va fi finanțată din bugetul local. Durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 3 luni. Această investiție face parte din strategia municipalității de a îmbunătăți infrastructura rutieră și de a oferi timișorenilor condiții mai bune de mobilitate, în toate cartierele orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Start Admitere 2025 la Universitatea de Vest

În inima Timișoarei, cel mai efervescent pol academic din vestul țării se pregătește să-și întâmpine viitorii studenți. În perioada premergătoare Admiterii din 2025, Universitatea...

Cine va ajunge președinte al României în toate variantele posibile. Un sondaj de ultimă oră răstoarnă toate previziunile de până acum

Liderul AUR, George Simion și candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, sunt favoriți să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale din luna mai,...

Citește și :