ConCentrica 2020 merge mai departe, locul rimei este în piața Libertății

Cea de a cincea ediție a celei mai importante lecturi publice românești are loc într-un context fără precedent. Evenimentul încearcă să integreze artistic măsurile impuse de gestionarea pandemiei.

Astfel, suprafața de desfășurare va fi delimitată de șevalete și bandă avertizoare. Scaunele vor fi ocupate de participanți noi și vechi. În carne și oase și în… fotografii de la manifestările B.J.T. din anii precedenți. Această juxtapunere e, deopotrivă, un semn de nostalgie și speranță, instituția promovând lectura (și) ca formă de coeziune socială.

Cartea parcurge comunitatea, comunitatea parcurge cartea. Reprezentantele și reprezentanții fiecărui grup vor citi câte un poem. Va fi lecturat integral volumul Cellalt geamăn, (Facla, 1972), de Traian Dorgoșan (1935 – 2017), „regele” boemei timișorene și unul dintre cei mai rafinați autori ai generației sale.

Sub titlul Imperiul marelui ridicol, B.J.T. a publicat în 2019 integrala poetică Traian Dorgoșan.

Printre cititori se numără și medicii: Voichița Lăzureanu, Virgil Musta, Cătălin Mitrulescu, Dorel Săndesc. (Lista este în completare).

Prima lectură publică de la declanșarea pandemiei e un omagiu adus corpului medical și, totodată, un semnal că viața culturală trebuie să reintre – responsabil – în normalitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

NaturalPachKids, echipa Liceului Tehnologic „Sfântul Nicolae” din Deta, va reprezenta Timișul în finala națională a Maratonului pentru Educație Antreprenorială, după ocuparea primului loc în...

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost gazda semifinalei „Maratonului pentru Educație Antreprenorială” IV, program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)....

EZOTERIC FEST își deschide astăzi porțile la Timișoara

În perioada 8 – 10 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș devine gazda celei de-a 32-a ediții a EZOTERIC FEST, unul...

Citește și :