CNADNR anunţă când va fi gata Studiul de Fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti

195

Studiul de Fezabilitate pentru construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi finalizat până la data de 15 decembrie a acestui an iar proiectarea şi execuţia lucrărilor vor fi demarate după finalizarea documentului, transmit reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Noul termen estimat pentru darea în trafic a tronsonului de autostradă este anul 2021.

Contractul de lucrări pentru autostrada Sibiu – Piteşti va fi finanţat din Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020.

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat, la sfârşitul lunii februarie, la PRO TV, că noul termen pentru deschiderea în totalitate a autostrăzii Piteşti – Sibiu este anul 2021, faţă de 2023 cum era iniţial, după ce unitatea special constituită pentru implementarea proiectului a găsit soluţii pentru devansare, în timp ce pentru sectoarele de capăt va fi posibilă folosinţa mai devreme de această dată.

Aproximativ 8.000 de persoane au participat luni la un miting organizat de Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) pentru susţinerea unor obiective de interes naţional, precum urgentarea construcţiei autostrăzii Piteşti – Sibiu.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.