Cinecronica: The Social Dilemma, reversul distopic al prototipului utopic

80

Distopia scenariului în care inteligența artificială preia controlul mondial, în care are loc redistribuirea de roluri, automatele destinate slujirii creatorului uman preluând frâiele conducerii, nu mai reprezintă de mult o premisă ficțională, ci definește contemporanul, fie și rămânând neobservată de majoritatea consumatorilor, autoritatea și catastroficul fiind, astfel, prin imprevizibil, intensificate.

The Social Dilemma este documentarul regizorului Jeff Orlowksi, care vizează, precum lasă de înțeles și titltul, dilema cauzată de puterea în ascensiune a platformelor digitale, abordând, atât pandemia care definește prezentul, răspândirea informaților false, creșterea scepticismului, reformarea ideologiilor extreme, cât și ratele de sinucidere în rândul tinerilor, pierderea unor valori, a unor subtilități ale umanului.

Construit sub forma unor interviuri adresate de către regizor creatorilor, specialiștilor din spatele marilor rețele de socializare, producția documentară oferă o perspectivă necenzurată, onestă, lăsând vocile celor conștienți de puterea algoritmilor pe care i-au construit să-și exprime frica, sentimentul pierderii controlului. Efectul surpriză este produs de lipsa perdelei, designeri, manageri, inginerii de la Facebook, Google, Instagram vorbind liber de efectul manipulativ al rețelelor de socializare, de urmărirea activității utilizatorilor, termenul de „user” fiind folosit în limba engleză atât la adresa celor activi în domeniul virtual, cât și dependenților de narcotice. Pe baza matricelor genial construite, universul digital acaparează realul, psihologicul, socialul, politicul, culturalul și economicul indivizilor prin infiltrarea, neobservată, dar directă în interesele, în opiniile acestora, folosindu-se în special de sistemul de recomandări, preluând istoricul fiecăruia și modificând viitoarele alegeri prin sugerarea opțiunilor. Ce la început pare a ușura utilizatorii în găsirea materialului cel mai potrivit personalității fiecăruia este de fapt o tehnică de marketing, o manipulare și o formă de dominare a individualității, marile autorități capitaliste rămânând în umbră, iar câștigurile lor fiind hrănite prin simpa apăsare a mouse-ului de către un (în permanentă creștere) număr de „dependenți”.

Îngrijorați de reversul deja imposibil de abolit al creațiilor lor, tehinicienii privesc viitorul mai degrabă cu scepticism și spaimă, în ciuda faptului că mai sunt câțiva care speră într-o modifcare pozitivă a cursului, prin mobilizare în masă. Proiectul filmic în sine este o puternică implicare în luarea unei decizii nu doar prin aducerea la lumină a adevărului tulburător, în urgentă nevoie de conștientizare, ci și prin crearea unei comunități, în primul rând virtuale, de membri din toată lumea, dornici să activeze, până și doar prin semnarea unei petiții, pe website-ul oficial al filmului.

Detașarea și indiferența în fața materialului difuzat devin imposibile, designer-ul de la Google, Tristan Harris, antreprenorul de la Twitter Jeff Seibert, Bailey Richardson de la Instragram și mulți alți creatori ori angajați la dominantul univers Silicon Valley recunoscându-și, tulburați de remușcare, vina, necăutând scuze, declarându-se, la rândul lor, înlănțuiți în mirajul digital pe care-l utilizează ca o adicție, ajungând a nu a-l mai putea diferenția de timpul liber, având totodată idee de efectele negative.

Interviurile sunt corelate cu un fir narativ ficțional, dar dureros de apropiat de realitate, ce urmărește o familie comună americană, care, în ciuda unei ușoare exagerări, poate fi privită drept o reflexie a situației actuale. Cu toate că mama este nevoită să ia măsuri extreme pentru a-și ține copiii departe de tehnologia obsedantă, încercările ei sunt în mare măsură ignorate, socializarea între membrii familiei fiind dominată de tăcere, copila (Sophia Hammons) analizându-și autoritar corpul în încercarea de a-l modifica pentru a se lăsa apreciată virtual, suferind de o presiune enormă asupra psihicului ei în dezvoltare, iar fiul adolescent (Skyler Gisondo) nu poate să renunțe la videoclipurile, de altfel propagandistice, de pe Youtube, liberul arbitru fiindu-i astfel subminat prin incitări la viziuni radicale, la violență, la răspândirea unei ideologii metaforice relativ la conflictele politice din prezent.

Ecranizând perpetua lipsă de încredere — care conduce, inevitabil, la nenumărate proteste, culminând cu acte de violență —, destabilizarea democrației, tot mai adesea considerată inamicul principal al libertății de opinie, prin propagarea, prin permiterea răspândirii de informații false, prin intermediul jurnalismului, conduce la apariția a numeroase teorii conspiraționiste. Polarizarea perspectivelor și incipienta, dar tot mai vizibila disipare în două extreme, nu doar internaționale, prin naționalizarea statelor și reținerea lor față de exterior, chiar prin conflicte și discriminări interne, se face remarcată prin subita dispariție a unei căi de mijloc, alegerea oscilând între a fi pro ori a fi contra, indecizia, dar și consensul nemaifiind valabile.

The Social Dilemma este cu siguranță de un puternic impact, semnalând accentuat erori în sistem, mecanisme abuzive care nu mai permit închiderea ochilor și o ireversibilă dezvoltare a unei economii a atenției, unde bunul de fundament este timpul și interesul indivizilor. Cel mai probabil regizorul Orolowski, alături de vocile experte, nu va motiva un număr mare de telespectatori în a-și dezactiva conturile de pe rețelele de socializare, frica de inactivitate, de uitare, aidoma, în prezent, unui deces, a unei dispariții dintr-o dimensiune de o mai mare importanță decât cea reală, cea de a nu fi în permanență informat, lipsit de importanță de această informație, este fondată ori lipsită de toxicitate. Speranța de a deschide mai mulți ochi, de a încuraja o informare mai pătrunzătoare, o apelare la mai multe surse, o opoziție față de algoritmii digitali, care încearcă a forma, a reforma opinii, rămâne însă vie pentru producător, ca prim pas într-o revoluție mai cuprinzătoare.

Și, cu toate acestea, nelansând o critică la sistemul înlănțuitor, fără scăpare, ci observând, mai degrabă ironic, documentarul este o producție Netflix, disponibilă pe platforma care, de altfel, susține și este modelată exact pe algoritmul care e condamnat — de aici și scepticismul la adresa seriozității filmului, catalogat fie ca o onestă încercare de radicalizare, de evadare, chiar din interiorul sistemului, fie ca o înnoită manipulare a utilizatorilor în matrixul care promite a oferi o cale de acces în sumbrul organism, oferind în schimb o trapă mai adânc săpată.

În același mod, The Social Dilemma rămâne totuși o producție artistică și, în ciuda mesajului impunător, grav, a cărei seriozitate nu este de luat în derâdere, tinde spre o exagerare necesară divertismentului, folosind un limbaj apocaliptic, pentru a avea impact asupra unei mase mari de public și a stârni popularitatea prin găsirea unui unic — de altfel, complex, ca amalgam de singularități — inamic în dilema socială contemporană, o dilemă de care mulți ultilizatori poate nici nu vor să se elibereze.

LĂSAȚI UN MESAJ