Cinecronica | Pray Love: explorarea sinelui peste granițe

54

La prima vedere, producția Eat Pray Love nu îndeamnă la conflicte intelectuale în interacțiune cu subiectul, cu personajele. Protagonista Liz, interpretată de cosmopolita Julia Roberts, se încadrează în tiparul sugerat de marile producții hollywoodiene, îndrăgostidu-se la prima vedere și fiind, aparent, mereu pe calea spre altar. Într-un univers flatant pentru sexul masculin, tiparul lasă puțin spațiu de desfășurare femininului, cel din urmă acționând ca emblemă strălucitoare, de privit în detaliu, atracția oferită publicului confortabil în placiditate fiind bazată pe dezlănțuirea conformistă a narațiunii, lipsită de bruiaje. Regizorul Ryan Murphy, inspirat de scrierea biografică a lui Elizabeth Gilbert, intenționează însă a modifica clișeul, oferindu-i protagonistei sale șansa de a se debarasa de normalitatea și siguranța cotidianului, de a se aventura în necunoscutul terestrului. Cu toate acestea, în ciuda libertinului spirit, călătoria nu atinge explorarea spirituală nomadă, întâlnită în road movies, Liz dispunând de resurse financiare remarcabile și destinațile ei putând fiind descrise ca luxuriante, elitiste, împiedicând geografia mereu nouă să se dezvolte în naturalețea sa pe ecran.

Liz deține materialul care îi poate aduce satisfacția necesară pentru o viață împlinită: un soț atrăgător (Billy Crudup), cu o meserie de jurnalist de călătorie incitantă, locuind în inima New York-ului. Cu toate acestea, ea se simte sufocată în mijlocul structurii fortificate, ajungând să se certe cu soțul și să ceară divorțul, aducându-și bărbatul în postura de a se umili, de a implora patetic, spulberând statutul de imobilitate masculină și amplasând-o pe protagonistă deasupra pe scala autoritară. Fiind bântuită de gânduri, de mustrări, ba chiar de frustrare în încercare de a-și găsi sinele, Liz nu denotă încredere în ea și are tendința de a spulbera orice construcție care poate sugera stabilitate. Deziluzionată în postura în care se află și în încercarea de găsi un echilibru intern, ea are la început impresia că liniștea poate fi oferită de prezența unei figuri umane, a unui pansament pentru golul lăsat de căsătorie. Astfel, Liz se implică într-o nouă relație, de data aceasta cu un actor boem (James Franco), pe care însă îl părăsește abrupt, nevoia de a se îndepărta de ritualul urban nemaiputând fi evitată.

Cinematograficul jonglează cu o peisagistică superbă, oferindu-i spațialului atributul de personaj și integrând explorările interne ale eroinei în naturalul internațional. Se construiește, astfel, un pasaj între cele două dimensiuni, metamorfozând trăirile ei în concordanță cu contextul geografic. Amintind de un bildungsroman, îmbinând romantismul cu o ușoară comedie — susținută de companionul texan de la centrul de meditație din India, Richard (Richard Jenkins) —, dar bazându-se pe o serie de indecizii, filmul menține starea de suspans necesară implicări publicului. Eat Pray Love își atribuie caracterul de inedit, de ghidare metafizică, dar mai degrabă una datorată sferei mentale a lui Liz, și nu ca urmare a atributului de spiritualitate, oferit de figura maestrului hindus Ketut Liyer (Hadi Subiyanto). Începând cu Italia, ca, mai apoi, să continue cu India și Indonezia, călătoria lui Liz este concepută pe trei planuri — cum se poate deduce și din titlul producției —, Italia fiind dedicată abundenței senzațiilor și a explorării gustative, India reprezentând o provocare găsirii unui refugiu, a unui scop suprem, iar Indonezia surprinzând prin aducerea în scenă a unei noi provocări amoroase, chestionând pentru încă odată anxietatea protagonistei în fața unei amenințări la adresa libertății personale. Patru luni în cele trei locuri sunt perioada considerată de ea ca necesară pătrunderii în noul teritoriu și identificării sinelui, în concordanță cu proaspăta, nemodificata informație. În momentul în care se consideră regăsită și ajunsă la starea de eliberare de constrângeri terestre, capitaliste, dar și împăcată cu o singurătate calmantă, siguranța îi este spulberată de apariția fermecătorului brazilian Felipe (Javier Bardem), divorțat la rândul său, în fascinantul peisaj din Bali, Liz confruntându-se pentru încă o dată cu nevoia de a alege calea ideală, implicând diferite riscuri.

Călătoria de cunoaștere de sine devine, fără a avea o astfel de miză inițială, o explorare antropologică, protagonista fiind integrată total în mediul în care se introduce, fiind nevoită să se adapteze peisajului local, cel din urmă neschimbându-și traiectoria conform ei, nelasându-se modificat în raport cu un conformism vestic. Pe alocuri inspiratoare, nu doar oferind divertisment, producția cinematografică, fidelă creației literare originale, este o escapadă ușoară, de savurat fără prea multă investiție intelectuală, fără intenția de a plasa mesajul sub o lupă analitică, în căutare de semnificații supreme. Cu toate acestea, cinematograficul nu se eliberează total de clișeul american, țările vizitate fiind totuși observate prin prisma lui Liz, care, în ciuda încercării de a se elibera de un fost sine îngrădit de principii consumeriste, finalizează prin a se regăsi în vechile tendințe, în a rămâne prizonieră în același ciclu, din care, cel mai probabil, de fapt nici nu vrea să evadeze.

LĂSAȚI UN MESAJ