Cinecronica: Neighbours – dezastrul, urmarea absurdului

59

O lume repetitivă, unde banalul cotidianului rural nu cunoaște întrerupere, unde divertismentul principal al vârstnicilor este observarea și analiza oricărui trecător, fie acesta și foarte familiar, unde inocența elevilor poate cădea într-o ignoranță absolută, capodopera din acest an a regizorului Mano Khalil, Neighbours, așterne publicului un vast deșert, arid și aprig, pe timp de iarnă, dar și înverzit, roditor în momente de taină.

Urmărind destinele locuitorilor din aparent izolatul de civilizație sat din nord-estul Siriei, Neighbours îndeamnă la un discurs revoluționar cu tematică rasistă — un subiect adesea discutat, dar până acum neaxat pe un caz individual, ca acesta. Copilul Sero (Sherzad Abdullah), de origine kurdă, se simte în siguranță în căminul său călduros, înconjurat de o familie blândă, cu o mamă cu ochi calzi, mereu dispusă să-și dedice timpul îngrijirii fiilor, cu un tată modest și darnic și cu bunici hazlii. Grădina vecinilor săi evrei este abia despărțită de un gard ușor de escaladat, iar barierele dintre cele două familii sunt aproape inexistente, cu excepția privirii iscoditoare ale mamei tinerei Hannah (Uygurlar Derya), care se asigură că dragostea dintre fiica sa ebraică și unchiul lui Sero nu se dezvoltă prea repede.

Întregul calm al vieții de țară, unde principalele sunete sunt provocate de animalele fermelor și de cearta dintre soții deja epuizați de prezența omniprezentă a celuilaltul, într-un univers necunoscător de fețe străine, este tulburat de preluarea conducerii tării de un regim mult mai agresiv.


Începutul aniilor ’80 este cutremurat de naționalismul extremist al Partidului Arab sub Ba’ath, un nou învățător (Jalal Al Tawil) sosind abuziv în sat și supunând clasa lui Sero unui regim militar. Limba obligatorie devine araba, iar cei care nu pot răspunde, neînțelegând întrebările — printre care se numără și Sero — sunt pedepsiți brutal de profesorul fanatic. Mai mult, naivul copil nu înțelege noua mentalitate propagată în sistemul școlar, violența și idolatria față de conducător definind lecțiile. Elevii sunt învățați să-și manifeste ura față de evrei într-un mod sângeros, urmând mai apoi a pune în practică teoria într-o scenetă în care actul principal este înjunghierea inamicului evreu și eliberarea teritoriului arab de sub acesta. Debusolarea tinerilor începe a lăsa urme de neșters, violența devenind crimă căreia îi cad pradă suflete neajutorate. Sero nu mai are încredere în vecinii săi, în ciuda încurajărilor tatălui, atacând-o în principal pe frumoasa Hannah, aici fiind doar începutul suferințelor fetei care urmează să-și pierdă dragostea, să trăiască într-o permanentă necunoaștere până îi este permisă fuga spre o viață mai decentă. Evreilor, fiindu-le retrasă cetățenia siriană, nu le mai era permisă părăsirea teritoriului, dar nici supraviețuirea în interiorul acestuia, singura modalitate de a se strecura fiind mita, sistemul lăsându-se dominat de corupție și interese personale.

Prin ochii mari ai băiatului, violența, ura, învrăjbirea rudelor, brutalitatea soldaților, injuriile dintre arabii și turcii care se întâmpină prin arme, într-un teritoriu delimitat de sârmă ghimpată, crima neprevăzută, din accident mai degrabă, și, prin urmare, moartea celor mai importante persoane sunt remarcabil redate în Neighbours. Mano Khalil apelează la o distribuție mai degrabă novice, dar care, splendid și natural, întruchipează o realitate dureroasă într-un cadru magnific din punct de vedere cinematografic. Neighbours, cu premiera la Berlinale, este o dramă de neomis, care, totodată, e pe alocuri îndulcită de un comic provocător de lacrimi, efectul final fiind cu atât mai sfâșâietor, zâmbetele devenind aproape gemete, hazul abrupt căzând în diabolic.

LĂSAȚI UN MESAJ