Duminică, 1 iunie, s-a desfășurat cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Polonia. În ciuda exit-poll-urilor care îl creditau învingător pe contra-candidatul său, Karol Nawrocki anunța: „Vom salva Polonia. Nu vom permite lui Donald Tusk să aibă toată puterea”. Prin această declarație, poate stranie sau puțin semnificativă pentru privitorii din exterior, Nawrocki rezuma nu doar campania electorală, ci politica poloneză a ultimului deceniu. PiS (Partidul Lege și Ordine, condus de Jaroslaw Kaczynski) a avut drept obiectiv fundamental lupta împotriva lui Donald Tusk (premier până în 2015 și, respectiv, din 2023 până în prezent). În mentalul lui Kaczynski, Tusk este întruparea tuturor relelor petrecute în Polonia, acuzându-l inclusiv de accidentul aviatic de la Smolensk, ca urmare a pretinsei colaborări a acestuia cu puterea de la Moscova. Au urmat dosare, judecăți, campanii de presă, interdicții, intervenții la Comisia Europeană împotriva lui Tusk, care, atunci, era Președintele Consiliului European și, mai ales, cunoscuta „Lege Tusk” din 29 mai 2023. Prin aceasta, PiS, aflat atunci la guvernare, pornea o vânătoare de vrăjitoare, adică de agenți pro-ruși care, odată demascați, ar fi trebuit să fie interziși de la obținerea oricăror posturi publice timp de opt ani. Dincolo de limbajul retoric bine ales, toată lumea a înțeles că „vrăjitoarea” căutată era doar una: Donald Tusk, cel care urma să conducă opoziția vremii (Coaliția Civică) în alegerile parlamentare din toamna lui 2023. Cum niciodată nu scapi de ceea ce ți-e teamă, Tusk a revenit în forță în politica națională și, prin aritmetica post-electorală, a redevenit premier. Practic, PiS a câștigat, matematic, alegerile, dar nu a reușit să formeze guvernul, și astfel Coaliția condusă de Tusk a preluat puterea. De atunci, ținta PiS și a aliaților lor a devenit subminarea activității reformatoare a guvernului și, în cele din urmă, căderea acestuia. În caz de nereușită, Donald Tusk, cu puternică susținere internațională, ar putea restabili ordinea de drept decimată timp de opt ani de guvernare PiS, mulți politicieni „importanți” din acest partid având a da socoteală pentru deciziile ilegale pe care le-au luat. Avem, așadar, o alianță ad-hoc a posibililor penali contra guvernului pro-european, condus de Donald Tusk. Dacă mai așezăm o șapcă naționalistă peste această alianță, ajungem la amestecul toxic de conservatorism catolic practicat de PiS cu fundamentalismul naționalist al Konfederacja și a altor partide mici care s-ar alia bucuroase contra lui Tusk dacă PiS le-ar accepta și le-ar promova agenda euro-sceptică. Așadar, ce este Polonia? Răspunzând la această întrebare, vom înțelege cine și cum salvează Polonia. Într-un caz, vorbim despre un stat puternic și tot mai influent al UE și NATO; stat de drept, stabil și credibil; în celălalt caz, despre un stat introvertit, conservator catolic, tradiționalist naționalist. Deci, cine salvează Polonia?

POZA 1 Walesa

Luni, 2 iunie, Biroul Electoral Central a anunțat rezultatele oficiale: Karol Nawrocki, susținut de PiS, a câștigat cu 50,9%, în timp ce candidatul liberal al Coaliției Civice, Rafal Trzaskowski, a pierdut cu 49,11%. Prezența la vot a fost extrem de mare, 71,6%, conform datelor oficiale finale. Șocul a fost intens, resimțit în ambele tabere. Ca semn al revenirii la putere pentru PiS, ca un posibil „început al sfârșitului” pentru Coaliția Civică. În planurile PiS, un președinte chiar mai radical decât Andrzej Duda va bloca majoritatea reformelor propuse de guvernul Tusk, pavând, astfel, calea spre victoria PiS în alegerile parlamentare din 2027, dacă nu chiar demiterea mai timpurie a guvernului, uzând de toate căile legale aflate la îndemâna președintelui (de pildă, prin respingerea legii bugetului). În cealaltă tabără, victoria lui Trzaskowski era necesară precum oxigenul tocmai pentru a debloca relațiile guvern-președinte, prin care acesta respinge legile reformei. Este adevărat că parlamentul poate, cu 60% din voturi, să treacă peste veto-ul președintelui, dar Coaliția Civică nu dispune acum de acest procent. Cum PiS a văzut în acest tur secund al prezidențialelor un „referendum împotriva guvernului Tusk”, chiar dacă diferența dintre cei doi contra-candidați a fost una infimă, tabăra lui Nawrocki cere deja demiterea guvernului și înlocuirea lui cu unul de tehnocrați, evident propuși de PiS, adică datori acestui partid. Ceea ce e mai grav, acest guvern ar fi de o coaliție formată din PiS cu formațiuni de dreapta radicală, precum Konfederacja sau Coroana Poloneză. Având, totuși, majoritate în Sejm, alături de partide mai mici, precum Lewica sau A Treia Cale, premierul Tusk a cerut ca, în cel mai scurt timp, legislativul să ofere votul de încredere guvernului în exercițiu, tocmai pentru a-i consolida legitimitatea.

Văzând rezultatele alegerilor, Lech Walesa a scris pe contul său: „Democrația a căzut în Polonia în 1 iunie 2025. Nu pentru că nu ar fi fost alegeri libere. Democrația se bazează pe valori precum onestitatea, adevărul, decența, respectul. Jumătate din societatea poloneză a ales, pentru prima dată în istorie, un președinte proxenet, escroc, mincinos și dependent de droguri, cu marele sprijin al Bisericii Catolice, care pretinde că propovăduiește valorile Evangheliei. Acesta nu e președintele meu și nu va fi niciodată. Aceasta nu este biserica mea. Ilegalitățile vor continua să înflorească în Polonia. Apoi, fără niciun război, vom deveni pământ rusesc. Polonia este Țara mea, dar nu mai este Patria mea. La revedere, Polonia!”

Competitorii

Rafal Trzaskowski, candidatul Coaliției Civice, este primarul în exercițiu al Varșoviei, aflat la al doilea mandat. Ambele alegeri le-a câștigat din primul tur. A fost europarlamentar, secretar de stat în ministerul de externe, însărcinat cu afaceri europene, ministru al administrației și digitalizării. Provine dintr-o familie de filologi, compozitori, muzicieni de jazz. A pierdut alegerile prezidențiale din 2020 cu un scor similar (49/51%), câștigate de Andrzej Duda. Ca primar, a blocat un protest pro-palestinian în noiembrie 2023, subliniind riscurile de securitate și antisemitismul.

POZA2, Rafal

Karol Nawrocki, oficial independent, dar susținut de PiS, este istoric, după ce a fost, pe rând, microbist cunoscut pentru luptele de stradă, boxer amator, agent de pază la un hotel (unde i se impută racolarea de prostituate pentru clienții hotelului), istoric și, apoi, doctor în istorie, cu preocupări pentru crimele comunismului. Este „neprietenos” cu Rusia, care îl acuză că a dispus și a ajutat la dărâmarea mai multor monumente publice închinate victoriei Armatei Roșii. A fost primit recent de către Donald Trump în Biroul Oval și a beneficiat de propaganda explicită făcută de doamna Kristi Noemi, trimis special al lui Trump, secretar al securității SUA la congresul CPAC (Congresul Conservatorilor MAGA, organizat special în Polonia, la Rzeszow, pentru a-l susține pe Nawrocki). A fost acuzat în presa poloneză că ar fi dobândit ilegal un apartament promițând proprietarului acestuia, un om în vârstă, îngrijire pe toată durata vieții. Apoi s-a descoperit că omul fusese preluat de serviciile sociale poloneze în timp ce apartamentul era capturat de candidatul la prezidențiale.

În primul tur al alegerilor, Nawrocki a prins locul secund, la mică distanță de Trzaskowski (29,54% față de 31/36%). Dar aici a început o matematică sinistră în lumea democratică, deși, procedural, corectă. Candidați mai slab clasați, cu precădere Slawomir Mentzen (Konfederacja, Noua Speranță), și, respectiv, Grzegorz Braun (Confederația Coroanei Poloneze, o coaliție de formațiuni mici de extremă dreaptă) i-au oferit voturile simpatizanților lor (ca și când toți votanții ar putea fi transferați „la pachet”) contra unor promisiuni scrise, angajamente, declarații. Amintim că s-au dus cu aceleași pretenții și la Trzaskowski, dar fără succes. În cele din urmă, toate solicitările au fost rezumate în opt puncte: promisiunea de a nu accepta creșterea de taxe ori introducerea altora noi; neaderarea Poloniei la moneda euro; menținerea libertății de exprimare; refuzul de a trimite forțe militare în Ucraina; neacceptarea aderării Ucrainei la NATO; continuarea dreptului persoanelor fizice de a deține arme; refuzul de a transfera noi competențe instituțiilor europene; refuzul de a semna documente europene care ar slăbi puterea Poloniei”.

POZA 3 Nawrocki

În spatele unora dintre aceste pretenții putem deja vedea interesele pe termen lung: propaganda de dreapta radicală, purtarea armelor, suveranismul. În paralel, însă, retragerea Poloniei din prim-planul politicii europene, Nawrocki preferând parteneriatul transatlantic cu MAGA lui Donald Trump. În ceea ce privește Ucraina, temă fierbinte în Polonia, Nawrocki a trebuit deja să-și nuanțeze poziția: Varșovia va ajuta Ucraina pe termen nelimitat, dar orice discuție legată de aderarea Ucrainei la UE sau la NATO va depinde de „soluționarea dosarului Volhynia”. Acesta e cel mai spinos subiect. Desfășurat la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, masacrul de la Volhynia a reprezentat un veritabil moment de epurare etnică a polonezilor de către ucraineni în Galicia, vestul teritoriului de azi al Ucrainei. Resentimentele polonezilor au reapărut la suprafață odată cu războiul aflat acum în desfășurare și stabilirea unui număr record de refugiați ucraineni în Polonia. S-au pus în discuție ajutoarele, asigurările medicale, locurile în școli, iar pe urmă s-a ajuns înapoi la istorie. Fiecare politician polonez are alte revendicări, de la despăgubiri la deshumări, de la scuze oficiale la forme de a marca public vinovăția părții ucrainene. Desigur, toate acestea după încheierea războiului.

Ce e de așteptat?

Constituțional, președintele Poloniei nu are prea multe prerogative cu impact. Politica externă intră în atribuțiile guvernului/premierului care reprezintă țara la majoritatea summit-urilor internaționale. De altfel, Nawrocki și-a declarat deja susținerea pentru prezența activă a Poloniei în formate regionale precum București 9 sau Inițiativa celor Trei Mări. S-a speculat o reluare a „bunei cooperări” din cadrul Grupului de la Visegrad cu Orbán, Fico și Babis (așteptat să câștige, în octombrie, alegerile din Cehia). Apoi, doamna Kristi Noemi a promis o cooperare și mai strânsă între Washington și Varșovia în cazul victoriei lui Nawrocki, astfel că prezența militarilor americani este, cumva. garantată. Problemele complicate apar cu privire la triunghiul Weimar (Polonia-Germania-Franța) acolo unde Nawrocki pare că va relua tema despăgubirilor de război datorate de Germania, Poloniei. Iar obiectivele principale ale formatului Weimar se referă, acum, la sprijinul pentru Ucraina…

Un dosar delicat va fi cel al poziției Poloniei în Uniunea Europeană. Aici, majoritatea dialogurilor le poartă premierul Tusk. Dar orice reformă a UE va avea nevoie și de semnătura lui Nawrocki, care se opune federalizării europene, oricăror forme de constrângere bugetară și, previzibil, va afișa o atitudine negativă față de hotărârile Curții Europene de Justiție. Aceasta a condamnat Polonia la plata unor amenzi mari pentru încălcarea normelor statului de drept. Bucuria tuturor a venit odată cu numirea lui Tusk premier, dar a pălit repede atunci când președintele Duda a respins pe bandă rulantă inițiativele legislative de reformă, necesare în context. Amintim că președintele Duda a spus de nenumărate ori că Europa nu poate dicta Poloniei cum să-și organizeze instituțiile. E de așteptat ca Nawrocki să aibă o atitudine și mai tranșantă. Amenzile au fost diminuate temporar, în baza creditului de care se bucură Donald Tusk și a promisiunii că va face reforme. Cum Nawrocki nu va fi omul care să susțină guvernul lui Tusk, fiecare zi de întârziere a reformelor va „costa” 1 milion de euro pe care PiS și asociații vor fi veseli să-i pună în contul „proastei guvernări Tusk” (cum s-au și exprimat).

Ce să mai așteptăm? În mod clar, o relație înghețată cu Rusia, Nawrocki fiind tocmai interesat de crimele comunismului și fost director al Muzeului celui de-Al Doilea Război Mondial, din Gdansk. O relație nu tocmai cordială cu numeroase țări, precum Țările Baltice sau nordice. Interesul lui primordial va a fi căderea guvernului Tusk și refacerea rețelelor interne de interes și control pe care acesta le-a demantelat în ultimii doi ani. Apoi, pregătirea alegerilor parlamentare din 2027. Un program rigid anti-avort (altă temă fierbinte rămasă din guvernarea PiS), anti-migrație, anti-LGBT. Așadar, nici măcar o coabitare tumultuoasă, dificilă a noului președinte (care va fi învestit în 6 august) cu guvernul Tusk. Va fi aproape bine în relațiile externe, dar o luptă de sumă zero, de totul sau nimic, în politica internă. Ca urmare, reluăm întrebarea dintru început: cine salvează Polonia?