Cinci persoane au ajuns la spital după ce un șofer a intrat pe sens opus

531

Cinci persoane au fost rănite, duminică, după ce două autoturisme s-au lovit frontal la ieşirea din municipiul Râmnicu Vâlcea spre Piteşti.

Potrivit IPJ Vâlcea, pe DN7 – Calea Bucureşti s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, conducătorul unuia dintre vehicule părăsind sensul său de mers şi intrând în coliziune un altul, care circula din sens opus.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea informează că la faţa locului au intervenit o autospecială SMURD, două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, existând suspiciuni privind scurgeri de combustibil.

„Sunt cinci persoane transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe: una de SMURD şi patru de SAJ”, menţionează ISU Vâlcea.
Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.