16.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Cetățenii din jurul Bulevardului Cetății văd din nou tramvaiul | FOTO-VIDEO

După aproape trei ani de tracasări și nervi întinși la maximum în stații improvizate cu gâtul lungit după un autobuz ce venea când avea chef, într-un final (mult așteptat) a sosit și tramvaiul din nou pe bulevardul Cetății.

Deși au fost o seamă de bâlbe organizatorice iar programul anunțat a fost binișor depășit până la urmă transportul s-a urnit. Astfel trei cartiere din nord-vest vor fi conectate din nou la civilizație.

Lucrarea ce ar fi trebuit să fie finalizată în termen de doi ani și jumătate s-a mai prelungit cu două luni din motive demne de bancurile nesărate.

„Dar bine că avem tramvai din nou. Nu credeam că mai apuc ziua asta…” comentează în stația de la intersecția Căii Bogdăneștilor cu bulevardul Cetății un domn nerăbdător să dea o tură de plăcere.

De fapt aici a sosit și conducerea Primărie să anunțe evenimentul. Cei mai bucuroși au fost elevii Școlii Gimnaziale nr. 19. Ei au participat la un concurs de cunoștințe generale și au fost primii pasageri înaintea deschiderii oficiale a traficului străbătând distanța dintre „Ciocanul” și „Balta Verde”. Au primit și premii ori diplome dar au apreciat cel mai mult ouăle de ciocolată împărțite de organizatorii de la Casa de Cultură.

Cu acest prilej primarul Dominic Fritz a mai anunțat iminența pornirii unui sistem de gestionare electronică prin GPS ce va arăta în timp real oricui cum cirulă mijloacele de tansport în comun. În prima săptămână din martie se vor face probele aplicației informatice.

Tramvaiele liniilor 4 și 7 vor circula pe următoarele trasee:

Linia 4:
Calea Torontalului (Ciocanul), Matei Basarab, Amforei, Gheorghe Lazăr, Balta Verde, Bogdăneștilor, Circumvalațiunii, Piața 700, Spitalul de copii „Louis Țurcanu”, Catedrala Mitropolitană, Piața Maria, Parc Doina, Piața Nicolae Bălcescu, Memorandumului, Drubeta, Salcâmilor, Spitalul Județean, Bd. Sudului, AEM.

Linia 7:
Calea Torontalului (Ciocanul), Matei Basarab, Amforei, Gh. Lazăr, Balta Verde, Bogdăneștilor, Circumvalațiunii, Piața 700, Spitalul de copii „Louis Țurcanu”, Catedrala Mitropolitană, Piața Maria, Parc Doina, Piața Nicolae Bălcescu, Memorandumului, Drubeta, Mareșal Averescu (Lidia), Mureș, I.P. Pavlov, Progresul (Aluniș), Emil Zola, Izlaz, Chișodei, Piața Veteranilor, Transilvania, Banatul, Dâmbovița.

Reabilitarea liniei de tramvai de pe Bulevardul Cetății contribuie la promovarea și îmbunătățirea transportului public de călători și, implicit, la creșterea atractivității acestuia, în detrimentul folosirii autoturismelor proprii.

Valoarea totală a proiectului: 110.805.689,32 lei, din care cofinanțare UE (Programul Regional Vest 2021-2027) 66.631.207,45 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :