Cerșetori supărați că au fost treziți din somn de polițiștii locali, la Timișoara! Cum au reacționat?

250

Polițiștii locali din Timișoara continuă ,,vânătoarea” de cerșetori care își fac veacul în mai multe zone ale orașului, pentru a combate acest fenomen care provoacă disconfort cetățenilor.

În prima săptămână din iulie, nu mai puțin de 35 de cerșetori și oameni ai străzii, care fie apelau la mila publică, fie consumau băuturi alcoolice ori dormeau în diferite zone ale orașului, inclusiv în parcuri, au fost depistați de polițiștii locali. Culmea este faptul că unii dintre aceștia au devenit agresivi la vederea oamenilor legii, fiind deranjați de faptul că au fost treziți din somn.

,,Două persoane care au fost depistate de polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban dormind pe iarbă pe str. C. Brediceanu, lângă Liceul H. Coandă, au făcut scandal adresând injurii cetățenilor și polițiștilor locali în momentul în care au fost treziți pentru a fi preluați din stradă. Unul dintre ei, care are un defect la picioare, este cunoscut polițiștilor locali fiind adus la sediul Poliției Locale de nenumărate ori și de foarte multe ori având un comportament agresiv.”, transmit oficialii Poliției Locale Timișoara.

După ce i-au condus pe toți cerșetorii și oamenii străzii depistați la sediul Poliției Locale pentru verificări, oamenii legii i-au predat centrului social de pe strada Telegrafului din Timișoara.

,,Poliția Locală face din nou apel la cetățeni să sune la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 în cazul în care observă astfel de persoane pentru ca echipajele noastre să se deplaseze cât mai urgent pentru luarea măsurilor legale.”, mai spun cei de la Poliția Locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.