Cel puțin 7 morți și 19 dispăruți după ce un vas de croazieră s-a scufundat în Dunăre, în fața Parlamentului din Budapesta

7259

Şapte turişti sud-coreeni şi-au pierdut viaţa şi 19 sunt daţi dispăruţi după ce vaporul la bordul căruia se aflau s-a scufundat în Dunăre, la Budapesta, a informat joi Ministerul sud-coreean de Externe, transmite AFP.

În total, 33 de sud-coreeni se aflau la bordul acestui vas şi şapte au fost salvaţi, în timp ce operaţiunile de salvare continuă, a precizat ministerul, adăugând că accidentul s-a petrecut miercuri seară ca urmare a ciocnirii cu un alt vapor.

Nava Sirena a fost ancorată în apropierea clădirii Parlamentului ungar şi a fost lovită de un alt vas de agrement, apoi a fost scufundată în fluviu din cauza unor curenţi puternici în urma unei furtuni care s-a produs la Budapesta.

Mass-media din Ungaria anunţă că ar putea exista mai multe victime în urma accidentului.

Vasul transporta 33 de persoane, inclusiv echipajul, majoritatea turişti din Asia.

Mai multe persoane au fost transportate la spital, au declarat pentru televiziunea maghiară M1 reprezentanţii poliţiei şi ai serviciului de ambulanţă.

M1 a anunţat că 14 persoane au fost scoase din apă până acum, iar şapte dintre ele au murit.

Dunărea a inundat zona, furtuna provocând curenţi puternici, iar în Budapesta plouă abundent, ceea ce îngreunează eforturile de salvare.

Epava navei de croazieră Sirena a fost găsită joi, spre dimineaţă, pe fundul Dunării, în apropierea podului Margareta.

sursa – mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.