2.1 C
Timișoara
vineri 13 decembrie 2024

Cel mai important poet romantic din Austria s-a născut în Banat – VIDEO

Austria l-a recunoscut drept cel mai important poet austriac, dar puțină lume știe că Nikolaus Lenau, este bănățean de origine. Lenau, născut Nikolaus Franz Niembsch von Strehlenau, fiul unui oficial guvernamental austriac, a văzut lumina zilei acum 214 ani, la 25 august 1802 în Csatád, comitatul Timiș, azi Lenauheim, județul Timiș. Moare la 22 august 1850 la Oberdöbling bei Wien, Austria.

După ce și-a petrecut tinerețea în Ungaria (Pesta, Tokaj și la Pojon), a plecat la Viena, unde a studiat, între 1822 și 1832 jurisprudența, filozofia, agronomia și medicina, dar nu și-a dat doctoratul. Fără să se poată decide asupra unei profesii, începe să scrie versuri, refugiindu-se în poezie din cauza unor dezamăgiri în dragoste. Primele poeme îi sunt publicate când avea 25 de ani, iar în 1831 apare, la Stuttgart, primul volum dedicat unui poet svab.

Lenau scrie o lirică a naturii, cu versuri foarte muzicale, care exprimă dorul de libertate și compasiunea pentru popoarele subjugate din fostul Imperiu Habsburgic. Spiritul său neobosit îl determină să se îmbarce spre America unde locuiește, șase luni, în Indiana, însă nu rezistă vieții dure de acolo.

Inspirația poetului se lasă așteptată. Ca urmare, decide să se întoarcă, la numai un an după ce părăsise Europa. Nikolaus Lenau se împarte între Stuttgart și Viena, bucurându-se de succesul primului său volum. În 1836 îi apare „Faust”, o operă în care eroul însingurat caută, fără succes, împăcarea dogmei religioase cu datele științei, varianta cu totul opusă celei a lui Goethe.

La Viena, Lenau se îndrăgostește de Sophie, soția unui funcționar austriac, mama a doi copii. Poeziile de dragoste din acea perioadă vorbesc despre resemnare și despre faptul că viața nu ar avea niciun rost. Pentru că relația tărăgăna, Lenau încearcă să se rupă de ea și vrea să se căsătorească cu fiica unui funcționar german, dar în timpul pregătirilor de nuntă suferă un atac de apoplexie. Ultimii șase ani de viață i-a petrecut într-un ospiciu de lângă Stuttgart.

Cele mai cunoscute scrieri ale lui Nikolaus Lenau sunt:
• Poezii („Gedichte”) – apărute în 1832,
• Faust – publicat în 1836,
• Savonarola – 1837,
• Poezii mai noi („Neuere Gedichte”) – 1838,
• Albigenzii („Die Albigenser”) – 1842,
• Don Juan – 1844.
Operele sale au fost publicate post mortem în 1855.

Comuna în care s-a născut mare poet, preia numele de Lenauheim în jurul anilor 1920. Astăzi aici se găsește casa lui, Nicolaus Lenau, transformată în muzeu. În plus, în curtea primăriei din comună există o statuie a poetului pe care trecătorii pot citi câteva minunate versuri:
De m-aș mai întoarce-o dată,
Acolo unde am trăit,
Anii tineri altădată,
Visător și fericit!

Sursa: wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Vasile Blaga, PNL Timiș: „Este exclusă orice colaborare cu AUR”

PNL Timiș este racordat la valorile europene și pune în aplicare principiile bunei guvernări. Vasile Blaga, președintele interimar PNL Timiș, declară: „În vederea asumării diverselor poziții...

Condițiile precare din maternități ne clasează pe un loc fruntaș în UE la mortalitatea infantilă

Accesul precar la servicii medicale, disparitățile în ceea ce privește dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie din țară cu aparatură medicală necesară, precum și...

Citește și :