Cel mai bun arbitru român al momentului a suferit un infarct! A fost operat de urgență la Timișoara

240

Ovidiu Hațegan a fost operat de urgență la Timișoara, după ce duminică a simțit dureri puternice în zona pieptului. Ajuns la spitalul din Arad, medicii i-au comunicat că a suferit un infarct și a fost transportat de urgență la Timișoara unde a fost operat. Medicii i-au montat stent, iar până pe finalul săptămânii va rămâne sub monitorizare medicală.

Hațegan se afla în locuința sa din Arad în momentul în care a simțit dureri foarte puternice în zona pieptului. Totul s-a întâmplat la scurt timp după ce arbitrul terminase antrenamentul fizic pe care-l face în fiecare zi.

După un control, medicii i-au comunicat arbitrului că a suferit un infarct și a fost transportat de urgență la Timișoara. Hațegan a intrat imediat în sala de operații, iar doctorii i-au montat un stent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.