12.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Cei mai buni cârnați bănățeni de anul acesta sunt făcuți în județul Arad! – VIDEO

Centrul de Informare a Pelerinilor de la Lipova-Radna a găzduit astăzi „Degustarea cârnaţilor bănăţeni” – „Worschkoschtprob”, sărbătoare cu o tradiţie de câteva decenii pentru minoritatea germană din Banat şi nu numai, manifestare organizată, ca de obicei, în ultima zi de joi a lunii ianuarie, de redactorii săptămânalului de limbă germană „Banater Zeitung”.

Așa cum aminteam la începutul săptămânii, pentru a fi o degustare a cârnaţilor bănăţeni în adevăratul sens al cuvântului, evenimentul a poposit în ultimii ani în diferite localităţi din Banat, localităţi din judeţele Timiş şi Arad cu o puternică minoritate germană: Sânnicolau Mare, Lugoj, Sântana.

Anul acesta, evenimentul a ajuns la Radna în judeţul Arad, la Centrul de Informare a Pelerinilor de la Lipova-Radna, cu binecuvântarea PS Martin Roos, episcop al diecezei romano-catolice de Timişoara, prezent la manifestare.

Gant la degustare de carnatiDeputatul de Timiș al Frontului Democrat German, Ovidiu Ganț, prezent și el la Degustarea Cârnaţilor Bănăţeni, la Radna, crede că inițiativa colegilor de la ”Banater Zeitung” este salutară în condițiile dispariției de pe piață a brandurilor tradiționale, din Banat, ale procesatorilor de carne de porc.

Şi în acest an Degustarea Cârnaţilor Bănăţeni a cuprins două secţiuni de concurs: producătorii privaţi (cârnaţi făcuţi în propria gospodărie pentru consumul propriu), cu 22 de probe şi firmele producătoare de mezeluri (cârnaţi produşi pentru comerţ), cu 25 de probe. Ca atare, juriul care a trebuit să decidă cei mai buni cârnați de la această ediție a avut o misiune deloc ușoară, pentru că a avut de gustat din fiecare din cele 47 de probe.

Degustare carnati Radna 9La final, după deliberări de mai bine de o oră, juriul a decis că cei mai buni cârnați din concurs au fost produși de Erika Socaciu, din Sântana – județul Arad, care spune că familia ei folosește o rețetă tradițională când face cârnații, dar, cel mai important, pune suflet atunci când prepară carnea de porc. Și tot în județul Arad, la Lipova, au fost produși și cârnații de cerb care au luat locul II, o specialitate produsă de Hans Schut.

Dacă la privați, arădenii au luat anul acesta caimacul, la secțiunea de concurs rezervată firmelor, cei mai buni cârnați au fost votați cei produși de Edison Timișoara, urmați de Banat Bun, din Bocșa. Toți invitații care au participat la ”Degustarea cârnaţilor bănăţeni”- „Worschkoschtprob” au avut ocazia să verifice dacă decizia juriului a fost corectă. Ei au avut pe masă farfurii cu toate cele 47 de probe înscrise în concurs, asezonate cu vin din renumitele podgorii arădene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Guvernul României s-a întrunit în premieră la Timișoara. Premierul Ciolacu a anunțat că bătrânii își vor primi pensiile mai repede

În premieră Guvernul României s-a întrunit în ședință la Timișoara. Urmează să fie semnate și discutate documente semnificative pentru municipiu, dar și pentru județul...

Timișoara are nevoie de o strategie concretă de brand pentru a se dezvolta

Timișoara are nevoie de o direcție în care să se dezvolte. Orașului îi lipsește un brand,consideră Ovidiu Șandor, dezvoltator local, în cadrul dezbaterii „Timișoara...

Citește și :