Cei 43. Pentru Timișoara

108

Citesc și văd. Cam același lucru, veți spune. Și nu pot să vă contrazic, dacă textul e, ar fi bun. Dar e? E totuna să fi citit Capitalul și să fi văzut URSS? Sincer, nu cred. Și, și mai sincer, ca să nu cad, de dragul muzicalității, în capcana „pe ochii mei”, nu e totuna să citești despre gunoaie și să vezi gunoaie. Adică să citești despre cei 43 (asistați social) ai lui Robu, care vor apăra, precum cei 300 ai lui Leonidas Sparta și Atena de persani, Timișoara de gunoaie.

Curățenia orașului a fost dată pe mâna harnică a grădinarilor (SC Horticola SA). Iar Timișoara a arătat, cu toate eforturile peisagiștilor, nu ca o grădină, ci doar ca o parte a ei: fundul grădinii.

Nimic de mirare — în afară de semn! Oamenii sunt bravi, dar nu au școala războiului cu viața ca „hopliții” asistați social. Or fi ei 177 de grădinari (conform datelor din 2017), dar fără profesioniști nu se poate. Cei 43 ne vor salva de gunoaiele „câtă frunză” („câtă iarbă” — mai puțin la ora asta), sacrificându-și scutirile medicale până la ultima în Termopilele dintre blocuri?

Da, ni se spune. Iar dacă nu, câștigul tuturor va fi înmiit: asistații social vor munci, nu vor mai sta cu mâna întinsă, vor înțelege să prețuiască la adevărata valoare banii pe care-i primesc de la primărie, banii noștri. Una peste alta, dacă nu vor fi hopliți, vor fi oameni! Iar asta nu e de ici de colo. Ci de departe, din „omul nou”.

Iată cum Mozart câștigă în fața lui Salieri (în fiecare dintre noi e câte unul d-ăsta, darămite într-un lider). Adică improvizația în fața canonului. Geniul în fața mediocrului. Fiindcă improvizația sclipitoare devine, în ultimă instanță, canon, trecând prin condiția de act moralizator. Iar până la „crede și nu cerceta” nu mai e niciun pas.

Și dacă tot avem gunoaie, haideți să nu le mai privim cu dispreț, cum am fost și eu tentat până n-am citit despre „soluția Timișoarei”. Eu, producătorul de deșeuri menajere. Eu, un Xerxes cu o armată de reziduuri în fiecare pungă de gunoi. (Și, vai, câte pungi am de condus în luptă!) Haideți să privim ghenele ca pe niște bancuri de lucru, gunoaiele ca pe niște semifabricate, iar pe cei 43 ca pe niște unelte sculptându-și, de fapt, propriile caractere cu fiecare mătură dată pe jos. Gunoiul e, astfel, material didactic. Ghena — instituție, școală în adevărata putere a cuvântului scris pe PET: „Noroc”. Da, e norocul unora ghinionul nostru! Dar ce bine!

Norocul celor 43, aleși pe sprânceană, din 574 (cum aflu din presă) de asistați social de pe Bega. O selecție dură ca la Medicină pe vremuri. Sau ca la IATC. Ca la Teatru.

„Pe când însă și norocul nostru?”, încercam să întreb, ieri seară, zgribulit, ca fumător ce sunt, în fața barului de cartier din zona Favorit. Pe cine? Așa… în stânga și-n dreapta, ca-n politică. Și nu am întrebat degeaba — barul are și o secțiune de păcănele și pariuri sportive, ca orice local fără mâncare ce încearcă să supraviețuiască. Iar răspunsul nu a întârziat să apară (din stânga, din dreapta — nu mai știu!): „Haideți mai bine să luăm din spate, de la gunoi, niște resturi de mobilă, sunt și crengi, și să căutăm două butoaie de tablă — am auzit că sunt mai încolo — ca să facem focul aici. Ne încălzim, igienizăm și pe patron nu-l costă nimic”. „Da, am zis, bună idee, dar nu putem distruge materialul didactic fără să punem altul în loc. Mai bine mergem acasă și venim cu niște gunoaie la schimb. Și mai vedem”.

LĂSAȚI UN MESAJ