12.2 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Ce o să se întâmple cu piaţa imobiliară din Timişoara? Cu cât cererea este mai mare, cu atât preţurile vor creşte, sunt de părere specialişti în imobiliare-video

Potrivit statisticilor realizate anul trecut, în comparaţie cu anul 2016, preţurile apartamentelor scoase la vânzare au crescut cu puţin peste 10%, o problemă fiind volumul de achiziţii. În ceea ce priveşte Timişoara, anul trecut creşterea de preţuri ale apartamentelor scoase la vânzare a fost cu puţin peste 11% faţă de anul 2016, potrivit unui studiu al Imobiliare.ro.

Despre terenurile intravilane, preţurile sunt cuprinse între 20 şi 100 de euro pe metrul pătrat. Alina Avel, referent imobiliar, nu recomandă viitorilor cumpărători achiziţia unui astfel de teren cu preţul de 20 euro pe metrul pătrat din simplul fapt că nu oferă trebuinţele de care avem nevoie, precum utilităţi, acces sau vecini. Recomandarea referentului imobiliar este de a merge pe suma de 50 de euro pe metrul pătrat. Alina Avel consideră că după anul 2013, creşterea preţurilor s-a accentuat în ceea ce priveşte terenurile intravilane:

INTERVIURI PIATA IMOBILIARA.Still007“Preţurile terenurilor intravilane diferă de utilităţi, acces, vecinătăţi, poziţie faţă de mijlocul de transport în comun. De regulă se vând terenuri intravilane care sunt în comunele de lângă Timişoara. Ele sunt clar, în momentul acesta, mai mari decât anul trecut. Deşi, cred că au ajuns la potenţialul lor maxim. De exemplu, pe Dumbrăviţa, terenurile care sunt pe intravilanul vechi al comunei şi care sunt pe suprafeţe de 1000 de metri pătraţi, preţurile reale de tranzacţionare sunt între 70-100 de euro pe metru pătrat. Pe intravilan extins, pe vecinătăţi de lângă Vatra Satului, preţurile de tranzacţionare sunt de la 60 până la 80 de euro metrul pătrat dacă există asfalt”.

 Referentul imobilar explică faptul că, indiferent de posibilitatea unei crize economice sau de creşterea altor segmente ale pieţei imobiliare, terenurile extravilane agricole sunt singurele care au o tendinţă de creştere. Cât despre terenurile extravilane care pot trece din stadiul de agricol la cel comercial, industrial sau rezidenţial, nu s-a pus problema despre o creştere de preţuri.

Obiceiul de a cumpăra un teren pentru a-l vinde ulterior nu prea se mai practică, iar posibilii cumpărători sunt mai deschişi în ideea serioasă de a construi o locuinţă: “Cred că proprietarii au simţit că au crescut foarte mult preţurile faţă de 2013 când a fost pragul de jos după criza de atunci (…). Dacă acum un an să spunem că stăteai cu preţul corect trei luni, anul acesta dacă cer preţul corect pe teren, atunci îl poţi vinde, dar nu eşti sigur că îl vinzi (n.r. într-o perioadă de genul) pentru că există o temere în a trece la pasul acesta de a construi o casă. Probabil că oamenii vor să stea să vadă ce se va întâmpla pe viitor. Totuşi o casă trebuie întreţinută după ce ai construit-o”, este de părere Alina Avel.

INTERVIURI PIATA IMOBILIARA.Still006În privinţa apartamentelor un apartament cu o cameră sau o garsonieră, preţurile ar fi între 1500 şi 1600 de euro pe metrul pătrat, iar apartamentul cu două camere şi cu dimensiuni mai mari de 40 sau 45 de metri pătraţi, valoarea ar fi estimată undeva între 1200 şi 1250 de euro pe metrul pătrat util “încălzit la cerere”, explică Gabriel Balint, consultant imobiliar:

Gabriel Balint lămureşte cauza creşterii preţurilor pe piaţa imobiliară: “A crescut şi cererea pe piaţă şi preţurile pe piaţă datorită cererii. Este un lanţ de evenimente pe piaţă. Sunt mai mulţi oameni care vin în Timişoara în căutarea fie a unui loc de muncă, fie la studii, fie sunt turişti. Fiecare dintre ei caută o chirie, unii pe termen lung, alţii pe termen mai scurt. Ceea ce generează o creştere pe segmentul acesta de piaţă al apartamentelor cu o cameră sau două. Apartamente cu o cameră sau garsoniere, mai multe decât construcţiile vechi de pe vremea lui Ceauşescu nu sunt deoarece a crescut şi cererea pentru ele şi implicit şi preţul lor pe piaţă ca valoare a crescut. Investiţiile în acest segment nu au întârziat să apară. Există oameni care cumpără apartamente pentru a le da spre închiriere”.

Consilierul imobiliar explică faptul că zonele centrale sunt zonele de interes şi mai scumpe datorită liniei orizonatale în care s-a tot dezvoltat oraşul Timişoara şi lipsei transportului din zonele de la marginea oraşului. În general, preţul unui apartament vechi cu o cameră “se cere undeva şi la 1500 de euro pe metru pătrat sau 1400, 1300. La apartamentele vechi cu două camere preţurile sunt între 1100 şi 1200 pe metru pătrat. Valorile de tranzacţionare sunt undeva între 1050 şi 1100 de euro, iar la apartamentele cu trei camere s-a trecut la preţul de 1000 de euro pe metru pătrat, unde în anii trecuţi preţul era până în 1000 de euro pe metru pătrat la apartamentele cu trei sau patru camere” consideră Gabriel Balint.

 Pentru cei care işi doresc de la 0 o locuinţă fără să fi făcut anterior o vânzare de teren şi de la care nu au de unde pleca, există câteva soluţii oferite de consilierul imobiliar:

“Chiar fără niciun bănuş în buzunar nu se poate face nimic. Dacă reuşesc cumva să pună deoparte o mică sumă, sunt mai multe variante: există variantele de credit pe dezvoltare, pentru construcţie în regie proprie şi atunci cu acei bănuţi puşi deoparte şi cu sprijinul unei bănci îşi cumpără un teren, iar pe acel teren primesc o sumă de bani şi încep în a construi ceva, şi tot aşa din pas în pas, ştiu că sunt anumite bănci care au credit de genul acesta. Dacă au de exemplu o sumă de bani şi credit preaprobat, sunt modalităţi prin unii dezvoltatori să li se construiască o casă şi după ce plătesc avansul respectiv de 15% din valoarea imobilului, să se oblige să o cumpere cu credit ipotecar”, este de părere consultantul imobiliar, Gabriel Balint.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

UDMR Timiș anunță susținerea candidaturii lui Alfred Simonis la președinția Consiliului Județean Timiș

    Liderii timișeni ai maghiarilor spun că au luat această decizie pentru ,,reprezentarea interesului comunității noastre în toate împrejurările”. În comunicatul de presă transmis...

Ziua internațională a securității și sănătății în muncă

ITM TIMIȘ organizează luni, 29 aprilie 2024, de la ora 11, la sediul instituției din loc. Giroc, str. Calea Timișoarei nr....

Citește și :