După ce Curtea noastră Constituțională a validat primul tur de scrutin, a fost deschisă calea desfășurării celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, în care se vor confrunta candidatul progresist pro-european Elena Lasconi și cel conservator euro-sceptic Călin Georgescu. Tensiunea socială nu poate fi de nimeni contestată, iar rezultatele votului din 8 decembrie 2024, sunt mai degrabă sperate decât anticipate de către susținătorii celor două tabere. Ce coincidență! Exact la 33 de ani de la adoptarea Constituției – la 8 decembrie 1991 – România are de ales între două opțiuni politice aflate la foarte mare distanță una de cealaltă. Contextul politic este unul foarte complicat. Războiul din vecinătatea noastră nord-estică, criza economică manifestată tot mai zgomotos la nivelul întregii Uniuni Europene și fragmentarea politică accentuată a Parlamentului recent ales, sunt câteva din condițiile în care se desfășoară scrutinul care va marca sfârșitul celui de-al doilea mandat al Președintelui K.W. Iohannis, un personaj pe cât de absent în viața noastră publică, pe atât de detestat de concetățenii săi.

În cazul unei victorii a d-nei. E. Lasconi, cel mai probabil, se va încerca formarea unui viitor Guvern în jurul U.S.R.-ului. În această situație, P.S.D.-ul va rămâne în opoziție, mulțumindu-se cel mult să susțină, fără entuziasm, instalarea unui astfel de Cabinet, în care ar putea intra P.N.L.-ul, U.D.M.R.-ul, reprezentanții minorităților naționale altele decât cea maghiară și, poate, independenții ce se vor mai găsi. Punctual, social-democrații ar putea asigura un suplimentar, dar foarte necesar suport parlamentar, pentru promovarea anumitor reforme instituționale, de care România are foarte mare nevoie (în domeniul fiscal, în cel al organizării administrativ-teritoriale ori în armată). Cu un astfel de Guvern, angajamentele europene ale României ar rămâne ferme, iar relația Bucureștiului cu instituțiile Uniunii ar rămâne neschimbată.

Dacă însă românii vor opta pentru C. Georgescu, ecuația politică de putere se va complica teribil. Există posibilitatea ca viitorul guvern să se formeze în jurul P.S.D.-ului. În acest caz, putem imagina două posibile scenarii: (i) cel mai probabil, un Guvern împreună cu P.N.L., U.D.M.R., reprezentanții minorităților naționale, altele decât cea maghiară, independenți și, cu foarte mare dificultate, U.S.R.; (ii) mai degrabă improbabil, un Guvern împreună cu A.U.R., S.O.S. și P.O.T., la care s-ar putea adăuga reprezentanți ai minorităților naționale altele decât cea maghiară și unii independenți (dacă se vor găsi). În oricare dintre aceste două variante, România va rămâne, fără discuție, în interiorul Uniunii Europene și al N.A.T.O., dar se va manifesta, la nivelul acestor două organizații internaționale, mai degrabă în notele Ungariei d-lui. V. Orban, dat fiind faptul că, în politica externă a României, Președintele – și nu Guvernul! – are un cuvânt prevalent.

Indiferent însă de cine anume va conduce această țară, după 21 decembrie 2024 – dată la care mandatul actualului Președinte, dl. K.W. Iohannis se va încheia – nu cred că cineva, cât de cât rațional, ar putea să se aștepte la o îmbunătățire a climatului economic și social din România. Datoria externă a acestei țări este uriașă. Inflația este, la rândul ei, una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. România profundă este încă o țară săracă, iar calitatea serviciilor publice lasă mult de dorit. Mulți dintre conaționalii mei aleargă să se trateze în spitale din străinătate, iar numeroși tineri ai acestei țări încă preferă să studieze în universități de dincolo de graniță.

Dincolo însă de aranjamentele politice dintre partide, un lucru ar trebui să ne preocupe pe toți. Alegerile parlamentare și prezidențiale de la sfârșitul acestui an, au dovedit că, din păcate, în România, există o ruptură profundă între Națiune și Stat. Așteptările celei dintâi nu au aproape nicio legătură cu preocupările celui din urmă. Lamentările unor politicieni sunt la fel de penibile ca și amenințările ori sentințele celorlalți. Partidele politice din această țară ar trebui să înțeleagă că vremea răfuielilor sterile a trecut și că România are nevoie de un nou și foarte solid proiect de țară. Unul care să solidarizeze și nu să dezbine societatea românească. Vocile isterice, amenințările reciproce, suspiciunile de tot felul, jocurile de culise și figurile imbecile trebuie rărite din viața politică autohtonă. Dacă vor să supraviețuiască, partidele din această țară trebuie să atragă o sumedenie de oameni cu competențe profesionale de necontestat, în jurul cărora nu roiesc povești sulfuroase și a căror avere nu lasă loc unui șir nesfârșit de mistere și coincidențe. Mai toate aceste partide – și, în mod special, P.S.D.-ul și P.N.L.-ul – ar trebui să nu uite că, pentru prima dată în istoria pluralistă post-decembristă, nu au ajuns în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și că a reușit acest lucru un straniu independent, de care, până mai ieri, cei mai mulți dintre noi nici nu știam că există. Căutați să înțelegeți în această cheie scrutinul din 8 decembrie 2024 și, poate, veți realiza că, în 2028 și, respectiv, în 2029, s-ar putea să mai aveți suficienți electori, astfel încât să nu părăsiți rușinos scena politică a României.