Ce face Iohannis cu România?

358

În mod obișnuit, un editorialist are opinii ferme. Chiar radicale. Asta fiindcă editorialul e locul simbolic privilegiat al opiniilor atât de puternice încât nu e nicio mirare că ele, dânsele, pot deveni, în mod natural, deșănțate. De ce se poate întâmpla o asemenea ciudată țicneală? Pentru simplul motiv că lumea nu mai este de foarteeeee multă vreme sedusă de sedimentări ale logicii, ale bunului simț ori ale bietei Realități, ci de un Ceva irezistibil, isterizant și definitiv inutil: Presupusul. Or, trebuie să vă spun cu mâhnire că Presupusul nu are nevoie de nicio acreditare. El vine de la miliarde de kilometri distanță de orice fel de pâlpâire a cristalizării firescului ori a Ființei și se instalează triumfător în centrul, în inima certitudinii. Ba chiar o înlocuiește. Îi schimbă PH-ul, o rebranduiește, o redefinește din toate țâțânile. Asta fiindcă absolut toate valorile ce stau alături de Adevăr, Frumos și Omenesc au devenit atât de banale și previzibile încât nu mai au nicio valoare la bursa interesului unanim.

Drept pentru care, în editorialul meu de astăzi voi încerca nu să răspund întrebării din titlu, ci să reformulez alte întrebări-ipoteză cu privire la noua ipostază a Președintelui României.

Iar prima mea întrebare cu privire la ipostaza Președintelui de implicat total în distrugerea alianței PNL-USR-PLUS este cât se poate de simplă: de ce a distrus Coaliția pentru a-l ține în brațe cu orice preț pe Florin Cîțu? Drept pentru care formulez următoarele întrebări-ipoteze:

Fiindcă se teme de viitorul lui după terminarea mandatului și vrea să aibă un ministru obedient al Justiției?

Fiindcă Florin Cîțu ar fi, cum s-a și speculat deja, „omul americanilor”?

Fiindcă i se pare că Ludovic Orban pune un accent prea apăsat pe naționalismul liberalilor?

Fiindcă, în consecință, a ales calea progresismului tip Macron?

Celor trei întrebări însă le răspund tot eu cu contraargumente ce țin de componența ideologică a „taberei” Cîțu: nici vorbă de progresism macronist câtă vreme fidelii de nădejde ai lui Florin Cîțu se numesc Rareș Bogdan, Cristian Bușoi sau Ben-Oni Ardelean, foarte recentul consilier al prim-ministrului. Evident că o asemenea echipă nu poate fi nici pe departe bănuită de neo-marxism, ceea ce, în acest caz, nu e niciun motiv de speranță. Asta fiindcă, așa cum știm, opiniile unui Rareș Bogdan, de pildă, sunt, mai de grabă, conservator-xenofobe. Ceea ce este cu totul altceva decât firescul la care continui să fiu abonat.

În fine, mai pot să mă întreb dacă nu cumva, în acest sinucigaș sabordaj al coaliției PNL-USR-PLUS nu se află și o ascunsă agendă a retragerii de la putere în vremuri atât de grele: rata îmbolnăvirilor cu noua tulpină Covid a explodat, prețul la electricitate și gaze, la fel, nemulțumirile străzii vor fi din ce în ce mai agresive. Firește, ipoteza mea e una cât se poate de puerilă, dar pentru mine devine tot mai clar că această lipsă de logică dublată de o inflexibilă doză de suicid are nevoie măcar de o rază de sens.

 

LĂSAȚI UN MESAJ