Ce fac musulmanii din Timișoara în perioada Ramadanului-VIDEO

2072

Un miliard şi jumătate de musulmanii din toate colţurile lumii se află în această perioadă în postul Ramadanului. În Timişoara trăieşte o comunitate musulmană care numără aproximativ 4.000 de personae, dintre care aproape o mie sunt tineri veniţi la studii.

În Timişoara se află cea mai numeroasă comunitate musulmană după Bucureşti.

Ramadanul este postul de purificare a sufletului, fiind considerat şi un exerciţiu de autocontrol, dar şi o dovadă de credinţă. Ramadanul este luna iertării şi a milei.

Musulmanii au două mari sărbători. Ramadanul, care înseamnă postul, şi Sărbătoarea Sacrificului, când are loc pelerinajul de la Mecca.

Timp de o lună, pe perioada Ramadanului, omul este supusul lui Allah. În această lună, toată lumea trebuie să fie împăcată, iubitoare, să uite de ură şi duşmănie, este luna iertării păcatelor de către Allah. Toate rugăciunile musulmane, cele cinci obligatorii, încep cu: «În numele lui Allah cel milostiv şi îndurător». Postul te face să simţi răbdarea. Este nevoia de a curăţa păcatele comise de om de-a lungul anului. Postul total se ţine aproape 11 ore, timp în care se curăţă corpul de toate toxinele. De dimineaţa până seara.

Acest post presupune abstinenţa de la mâncare, băutură, fumat şi relaţii sexuale, în intervalul menţionat. Femeile gravide, femeile care alăptează, bătrânii şi cei bolnavi sunt scutiţi la a ţine postul Ramadanului.

În acest an, în fiecare zi la ora 21.15, la ultima rugăciune, la comunitatea din Timişoara ia parte la rugăciuni, pe lângă imamul comunităţii, Alim Safwan, care este şi director al Ligii Islamice şi Culturale din Timişoara, invitatul special dr. Mohamed Sowilm, imam din Egipt. După terminarea rugăciunilor de seară şi apusul soarelui, musulmanii intră în libertatea drepturilor, se servește masa în curtea moscheii, orez cu carne de vită, lipie, salată de roşii, castraveţi, ceapă verde, salată verde, şi apă sau sucuri.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ