Ce decizie au luat organizatorii a două dintre cele mai mari festivaluri din România

165

Organizatorii Untold şi Neversea au anunţat că persoanele care au cumpărat bilete sau abonamente pentru acest an le pot transforma gratuit în abonamente sau bilete care vor fi valabile timp de trei ediţii. Ei au mai precizat că cele două festivaluri nu sunt anulate.

„În această perioadă, cu toţii avem întrebări, cu toţii căutăm răspunsuri. Singurele certitudini sunt faptul că, în acest moment, festivalurile Untold şi Neversea nu sunt anulate şi că reprezintă, în acest an, speranţa şi miracolul în care cred foarte mulţi oameni. Totodată, o altă certitudine o reprezintă faptul că vremurile pe care le trăim sunt cu totul excepţionale. Şi, din păcate, nimeni nu are răspunsul la întrebarea «când se va termina?»”, se arată în comunicat.
Organizatorii celor două festivaluri au precizat că, în cazul în care Untold şi Neversea nu vor avea loc în acest an, cei care au cumpărat bilete sau abonamente, nu le vor pierde.
„Ca organizatori ai celor mai mari festivaluri din România, Untold şi Neversea, ne dorim mai mult ca oricine să avem şansa să aducem bucuria festivalurilor şi în acest an, în cele mai sigure condiţii. Avem o responsabilitate faţă de zecile de mii de oameni care au avut încredere în noi şi în acest an şi au achiziţionat deja abonamente la festival. Pentru ei avem datoria de a face tot ce depinde de noi, atâta timp cât va exista cea mai mică speranţă de a ne întâlni în condiţii sigure şi în acest an. Dar tot faţă de aceşti oameni frumoşi, care cred în noi şi care au cumpărat deja zeci de mii de abonamente, avem datoria de a îi asigura că indiferent de ce se va întâmpla cu ediţiile Untold şi Neversea în 2020, investiţia pe care au făcut-o în bucuria de a fi prezenţi la cele două festivaluri nu se pierde!”, precizează comunicatul.
Sursa citată anunţă că fanii Untold şi Neversea care au abonamente sau bilete pentru ediţia 2020 au posibilitatea să le transforme, gratuit,  în abonamente sau bilete anytime, valabile timp de trei ediţii.
„Toţi cei care au achizitionat deja un abonament, de orice fel, chiar şi bilet de o zi, pot opta pentru schimbarea acestuia în anytime, care asigură accesul la una din următoarele trei ediţii de festival, indiferent de data la care va avea loc (inclusiv în acest an). Toate caracteristicile abonamentului iniţial rămân aceleaşi, în continuare, iar termenul de schimbare în anytime este valabil 10 zile, începând de luni, 27 aprilie”, mai spune comunicatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.