16.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Cât costă recondiționarea unei motociclete de epocă?

Cu ocazia Retroparadei Primăverii, în Piața Unirii din Timișoara și-au făcut apariția nu doar proprietari de automobile vechi, ci și câțiva pasionați ai motoarelor pe două roți. Așa l-am întâlnit pe Adrian Simona, fericitul proprietar al unui foarte strălucitor I Jupiter 4, motocicletă cu ataș fabricată în anul 1983. 

Modelul l-a cumpărat, spune el, de la un prieten, apoi l-a restaurat. „ Îl avea de mulți ani, dar era într-o stare destul de afectată. Am avut mult mult de lucru pe el, am desfăcut fiecare șurub. E foarte greu. Piesele nu se mai găsesc, sau ce se găsesc nu sunt de calitate”, spune Adrian Simona, inginer de meserie și pasionat de moto în timpul liber. 

Pasiunea a preluat-o, spune el, de la părinți: „Tata a avut una la fel, în anii ‘80, de asta am și cumpărat-o. Eu și fratele meu stăteam în ataș, iar părinții pe motor și mergeam prin țară cu ea. Acum și eu și fratele meu avem motociclete”, spune Adrian Simona. 

Adrian a petrecut un an de zile recondiționând-o. În ceea ce privește restaurarea unei motociclete, contează mult starea în care modelul se află. Cu cât modelul e într-o condiție mai bună, cu atât e mai ieftin de restaurat, deși prețul motocicletei este mai piperat. 

Recondiționarea modelului I Jupiter din 1983 a costat 2.000 de euro, ceea ce Adrian crede că nu a fost mult. „Modelul a fost bun. Un coleg a avut o altă motocicletă și la 7.500 de euro m-am oprit eu din numărat”, mărturisește Adrian. 

Jupiter nu e prima motocicletă restaurată. Acesta a mai avut una, un MS din 1962, care arăta mai rău, iar restaurarea a fost mai dificilă. Cea mai grea parte, spune el, este să cauți piese originale. „De multe ori cumperi componente care nu-ți trebuie, doar fiindcă ele conțin piese de care ai nevoie”, spune Adrian Simona. 

Motocicletele vechi nu sunt destinate traficului de oraș. Ele nu prind o viteză așa de mare, iar frânele nu funcționează atât de bine precum cele de la motocicletele noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :